VIDEO | Locomotiva unui tren de marfă a luat foc, în județul Tulcea
This browser does not support the video element.
Un incendiu a izbucnit, marți după-amiază, la locomotiva unui tren de marfă, în zona podului Cataloi din județul Tulcea. Garnitura, care aparține CFR Marfă, se afla în mișcare și vagoanele erau încărcate cu alumină calcinată.
La fața locului s-au deplasat 13 subofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (Tulcea), cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Prima intervenție a fost asigurată de angajații de pe locomotivă, care au și sunat la 112, iar incendiul a fost lichidat în scurt timp cu ajutorul extinctoarelor de pe locomotivă și de pe mașinile de intervenție.
Nu au fost înregistrate victime și nici pagube materiale însemnate, iar trenul și-a continuat deplasarea cu o altă locomotivă.