VIDEO | Mai mulți medici din Timiș și Caraș-Severin, ridicați de DIICOT pentru 8.000 de vaccinări “la chiuvetă”
This browser does not support the video element.
Mai multe percheziții au avut loc, joi, în Reșița, Lugoj și Timișoara pentru destructurarea unei retele infractionala care, prin fals si fraude informatice a reușit sa obtina pentru 8000 de persoane certificate false de vaccinare.
Din investigațiile efectuate a reieșit că, în perioada 2021 – 2022, membrii grupării infracționale, aflați în legătură cu diverși medici, ar fi intermediat obținerea, în mod ilegal, de certificate care atestă vaccinarea anti Covid-19, pentru mai multe persoane interesate, în schimbul unor sume de bani.
“Pentru a obține un certificat de vaccinare valid, însă fără a i se fi administrat efectiv vaccinul, o persoană interesată ar fi plătit membrilor grupării sume cuprinse între 300 și 400 de euro, banii fiind încasați personal de către oamenii de legătură ai medicilor și predați acestora. Pentru aceste servicii, nu mai era necesar ca presupusul pacient să se prezinte la una dintre clinicile de vaccinare, ci doar de a transmite datele personale membrilor rețelei. Ulterior, în decurs de aproximativ două săptămâni, clientul ar fi primit certificatul verde de vaccinare valid, emis pe numele său, având toate datele personale implementate în sistemul informatic al D.S.P.”, transmit reprezentanții DIICOT.
Anchetatorii susțin că în urma investigațiilor efectuate, au fost identificate aproximativ 8.000 de persoane din întreaga țară, care au beneficiat de serviciile membrilor grupării, persoane ce au obținut certificate de vaccinare care atestă administrarea unei doze de vaccin anti Covid-19 sau chiar schema completă.
Ancheta a început în luna martie
“Faza operațională a cazului a fost declanșată în cursul lunii martie 2022, fiind efectuate cinci percheziții domiciliare la locațiile utilizate de persoanele bănuite (persoanele de legătură cu cadrele medicale). Au fost puse în executare 10 mandate de aducere și a fost luată măsura controlului judiciar pentru 7 dintre acestea.
De asemenea, în urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe sisteme informatice (telefoane mobile, laptop-uri, memory stick-uri, memory carduri, HDD-uri etc) aparținând persoanelor implicate. Continuând cercetările, după efectuarea de investigații specifice, s-a reușit documentarea întregii activități infracționale a grupării, fiind identificate 3 cadre medicale, care ar fi efectuat aceste activități de vaccinare, în fals„, transmit reprezentanții DIICOT.
Medicii implicați sunt duși la audieri, în cursul acestei zile urmând să fie comunicată decizia care se va lua împotriva acestora.