VIDEO | Marcel Ciolacu, după eliminarea pensiilor parlamentarilor: ”Urmează cumulul pensiei cu salariul, există excepții cu aleșii locali”

Publicat: 26/06/2023, 16:04

În urma votului de luni din Parlament, prin care pensiile parlamentarilor au fost tăiate, Marcel Ciolacu a anunțat că ”urmează cumulul pensiei cu salariul” excepție făcând aleșii locali, dar și actorii, profesorii universitari sau medicii care predau.

Premierul Marcel Ciolacu a menționat că nu are pensie specială deoarece a demisionat în ultima zi a fiecăruia dintre cele două mandate parlamentare. Mai mult de atât, președintele PSD anunță că are în plan eliminarea cumulului pensiei cu salariul, cu mici excepții:

”Ceea ce am votat astăzi, vreau să vă reamintesc, eu nu am pensie specială. În ultima zi de mandat, în cele două mandate pe care le-am avut, mi-am dat demisia și cred că dacă ar fi făcut toți parlamentarii acest lucru în acest moment, n-am mai fi ipocriți să încercăm să transferăm de la unul la altul victoriile, dar și insuccesele.

A existat o majoritate de dreapta în România, lucru pe care îl cunosc și eu, îl cunoașteți și dumneavoastră. Au avut timp să rezolve tot ceea ce au promis în această perioadă” a menționat Marcel Ciolacu referitor la deciziile guvernelor anterioare.

În ceea ce privește pensiile speciale, Marcel Ciolacu a menționat importanța adaptării la nevoile sociale: ”Aproape în toate parlamentele lumii există pentru parlamentari această pensie. Important este ca oamenii politici să se adapteze cerințelor din propria țară și a nevoilor din propria țară. Am spus-o la învestire, acum 11 zile. Astăzi ați văzut cu o largă majoritate, am terminat cu pensiile speciale la parlamentari”

”Urmează cumulul pensii cu salariu, există excepții pentru aleșii locali

Președintele PSD a menționat că are în plan și eliminarea cumulului pensiei cu salariul, câteva categorii sociale, făcând însă excepție:

”Urmează cumulul pensii cu salariu, există excepții pentru aleșii locali pentru că dreptul de a alege și a fi ales este un drept prevăzut în Constituție și nimeni nu are dreptul să atace Constituția României, fiindcă atunce ar fi un haos în țară. O să fie excepții la actori, la teatru, la profesorii universitari, la medicii care sunt și profesori.

Sunt lucruri normale într-o societate normală, dar se termină și acest capitol. Mai mult s-au convenit ultimele trei amendamente cu Comisia și închidem în această săptămână, exact cum am promis, până la sfârșitul sesiunii și discuția cu pensiile speciale și cu acele eșalonări și negocieri avute până în anul 2035. De asemenea, un lucru normal se termină și cu angajații din Parlament. Trebuie să înțelegem că nevoile societății românești sunt cu totul altele decât nevoile noastre personale. Nevoile generale sunt cu totul alta” promite Marcel Ciolacu.

Plafonarea prețului la alimente include și alimentele produse în România și pe cele de import

Referitor la viitoarea plafonare a prețului alimentelor de bază, premierul Marcel Ciolacu a menționat că aceasta va face referire și la produsele românești, dar și la cele de import:

”Joi o să vedem dacă rămâne acord sau intră ordonanță. Mâine de dimineață se hotărăște cu cei din retail. Se insistă pe ordonanță pentru a da un echilibru în tot sistemul. Aici vorbim și de produsele din România, dar și de produsele de import. E nevoie de acest efort mixt din partea statului și din partea privaților pentru aduce totuși inflația până la sfârșitul anului, cu o singură cifră și o stabilitate și o creștere a nivelului de trai, fiindcă vorbim numai de produsele cele mai dorite de către noi toți” a declarat președintele PSD.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
S-a vândut celebra banană lipită cu o bandă adezivă. Banalul fruct a fost cumpărat pentru...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Guvernul anunţă prelungirea plafonării preţurilor la energie şi gaze pentru consumatorii vulnerabili
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat...
Greșeala pe care o facem când gătim ciorbă. Niciodată nu ne-a trecut prin cap
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri