VIDEO | Marcel Ciolacu, după inaugurarea Centrului Cultural ”Constantin Brâncuși”: ”Sub ochii noștri, Craiova devine un oraș multicultural de nivel european” (GALERIE FOTO)
Constantin Brâncuși spunea că ”la Craiova s-a născut a doua oară”, iar orașul a sărbătorit, joi, inaugurarea Centrului Cultural care poartă numele marelui sculptor. Etapa finală a proiectului a constat în montarea unei prisme din sticlă, înaltă de peste 12 metri, în care se vor regăsi interpretări la scară mare ale operelor brâncușiene ”Ovoidul și Pasărea Măiastră“.
La eveniment au fost prezenți – alături de edilul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, de alte oficialități doljene, oameni de cultură și reprezentanți ai Parlamentului European, Guvernului, Academiei Române, Mitropoliei Olteniei și Institutului Cultural Român – Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat (PSD) și Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.
În fața celor care au asistat la inaugurare, liderul social-democraților a conchis că ”un oraș atât de frumos precum Craiova” devine, prin acest centru cultural, ”un oraș multicultural de nivel european”.
”Sunt foarte mândru că o administrație PSD demonstrează că poate și știe să ofere unui oraș atât de frumos precum Craiova și o dimensiune culturală modernă.
Felicitări, Lia Olguța Vasilescu și Cosmin Vasile pentru inaugurarea Centrului Constantin Brâncuși! Este evident că, sub ochii noștri, Craiova devine astfel un oraș multicultural de nivel european”, a transmis Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților și liderul PSD.
Lia Olguța Vasilescu: ”Marele sculptor oltean are, acum, o casă a sa”
La rândul său, Lia Olguța Vasilescu a transmis că acest centrul cultural reprezintă chiar modul în care Constantin Brâncuși ”și-a imaginat perfecțiunea”.
De-a lungul timpului, mai precizează edilul Craiovei pe site-ul personal, ”S-a conturat ideea creării unui centru turistic și cultural dedicat în exclusivitate lui Constantin Brâncuși, o construcție fără precedent pe plan național, care se distinge atât prin concept, cât și prin arhitectura spectaculoasă și care a prins formă în curtea Muzeului de Artă”.
”Centrul Cultural «Constantin Brâncuși» a fost inaugurat, astăzi, la Craiova, în prezența președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și a oficialităților doljene. Marele sculptor oltean, care spunea că la Craiova s-a născut a doua oară, are acum, o casă a sa. Și nu orice casă, ci una construită în modul în care și-a imaginat el perfecțiunea, adică în formă de ovoid, dar în care se integrează și cubul și Măiastra. Un loc unde vor fi păstrate, în viitor, operele lui, singurele care se mai află în România, de altfel, și care sunt încă expuse în Palatul Jean Mihail.
Ne-am mândrit până acum cu Parcul Romanescu, medaliat cu aur la Paris pentru cel mai frumos parc european, cu Festivalul Shakespeare, al treilea la clasa lui din lume, cu festivalul de animație «Păpușile ocupă strada», al doilea ca importanță din Europa. De astăzi, însă, Craiova are în patrimoniu o clădire unicat prin originalitate și modul de îmbinare al sticlei, care ne așază pe harta culturală a lumii!”, a conchis Lia Vasilescu și printr-o postare pe pagina sa de socializare.
”Consolidarea ofertei culturale a Craiovei este un obiectiv pe care consider că l-am îndeplinit, prin modernizarea principalelor ei instituții de profil, și pe care îl ducem acum la un nivel superior, înființând noi obiective de interes. Să nu uităm că orașul nostru deține una dintre cele mai mari, dacă nu chiar cea mai mare colecție Constantin Brâncuși, la Muzeul de Artă – şase opere ale sculptorului, cărora li se adaugă şase obiecte pe care le-a realizat sau care i-au aparținut. A fost punctul de pornire pentru un proiect complex și ambițios, prin care se construiește un centru internațional dedicat în întregime lui Constantin Brâncuși“.
Lia Olguţa Vasilescu
100 de tone de sticlă s-au folosit pentru ridicarea construcției
Obiectivul cultural cuprinde o prisma din sticlă înaltă de 12,6 metri şi formată din 31 de bucăți de sticlă, 336 de lamele orizontale și aproape 700 de vincluri de aluminiu.
Prisma a fost ridicată de o firmă specializată din Germania, iar pentru realizarea construcției s-au folosit 100 de tone de sticlă. Autoritățile spun că proiectul este unic în lume.
“Cele 100 de tone de sticlă au avut nevoie de soluții tehnice deosebit de greu de conceput. Sub prisma de sticlă se află o galerie subterană pentru care s-au realizat peste 10.000 de metri cubi de săpături și pentru care au fost turnați mii de metri cubi de beton armat. Sunt date poate prea tehnice, dar ele ne arată complexitatea acestui proiect, unul nemaiîntâlnit în Europa. (…) Așadar, am reușit, la finalul unor eforturi considerabile, să inaugurăm, la Craiova, un edificiu unic în lume, dedicat celui mai mare sculptor al secolului XX”, a declarat Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.
În prismă se va putea ajunge cu ajutorul unui lift și conține o interpretare la scară largă a două dintre operele lui Brâncuși – „Ovoidul“ și „Pasărea Măiastră“. Pe lângă prismă, complexul muzeal cuprinde o galerie subterană de aproape 1.200 de metri pătrați, cu ateliere de discurs și de creație, săli de spectacol, de conferințe și de expoziție.
“Prin acest «omagiu în beton și sticlă», așa cum zicea omul care a avut viziunea acestui edificiu, arhitectul Dorin Ștefan, am dorit sa completăm cu informații inedite Colecția de Opere Brâncuși, care există la Muzeul de Artă Craiova, prin amenajarea unui spațiu expozițional generos unde cei interesați vor putea descoperi: povestea Hobița – Paris, via Craiova, desigur, întreaga cronologie a vieții lui Brâncuși, bârnele aduse de V.G. Paleolog de la atelierul ilustrului artist din Paris și multe alte informații din viața sculptorului, prin intermediul tehnologiei moderne cu care este dotat acest spațiu”, a mai spus Cosmin Vasile.
”Eu nu am mai văzut până acum așa ceva”
Oamenii care au vizitat obiectivul spun că galeriile sunt cu totul inedite.
“Ne-am bucurat să vedem un alt tip de muzeu, unul de ultimă generație. Eu nu am mai văzut până acum așa ceva, dar a fost o experiență inedită, mai ales că am aflat atâtea informații despre marele sculptor”, a precizat Bogdan Ștefan, unul dintre vizitator.
Proiectul a fost inițiat în anul 2015 și a fost finalizat șapte ani mai târziu. Peste 300 de persoane au participat la deschiderea complexului muzeal dedicat marelui sculptor.