VIDEO | Marian Aliuță despre evenimentul organizat pentru adepții Bisericii Profides la Arena Națională: „Pe toți cred că ne-a adus Hristos”
This browser does not support the video element.
Marian Aliuță și soția sa, Mariana, au devenit recent adepți ai Bisericii Profides, „care nu face altceva decât să urmeze calea arătată de Hristos în Biblie. Numai și numai asta”, spune fostul internațional român. El a dezvăluit, într-un interviu pentru GÂNDUL, cum a petrecut Paștele la Arena Națională, alături de pastorul Tony Berbece.
Peste 10.000 de oameni s-au rugat împreună duminică, în prima zi de Paște, pe Arena Națională. Au venit adepți ai Bisericii Profides din toata țara, cu autocare, iar intrarea a fost liberă.
„Pe toți eu cred că ne-a adus Hristos, este o sărbătoare mare, Învierea Domnului, o chestie foarte importantă, pentru poporul român, creștin, să ne adunăm în număr cât mai mare, să-i dăm slavă lui Hristos.
În România este pentru toată lumea primul eveniment, nu cred că a mai făcut cineva să îi dea Slavă lui Hristos pe un stadion. Eu m-am botezat recent, dar am mai fost, la Profides, nu fac decât să ascult cuvântul lui Dumnezeu, acolo unde este cuvântul lui Hristos, eu vreau să fiu prezent.
Am simțit nevoia să fiu mai aproape de Regele Regilor, atât timp cât am avut informația din Biblie, că acolo este adevărul, Iisus a făcut botezul la maturitate, știu că mulți judecă, dar nu mă interesează, atât timp cât El ne-a arătat calea, asta am făcut și eu, cât pot, inspitele sunt mari, noi, oamenii, suntem păcătoși, dar încercăm să ne apropiem cât mai mult de El.
Acum ne-am întâlnit cu totul special, aici nu mai vorbim de fotbal, ci de Iisus Hristos, și atunci când am jucat fotbal, tot prin El mi-a dat talentul de a face acest minunat sport.
Este Paștele, mulți spun că la pocăiți, penticostali nu există, ba există, îi vor da Slavă lui Hristos, totul este spre Slava lui. Este Paștele pentru toți creștinii.
Eu cred că domnul Becali ar trebui să se bucure, pentru că nu am venit la un spectacol de rock, am venit să-i dăm lui toată Slava, este Iisus Hristos, biserica spune că este în noi, acolo unde sunt mai mulți, Hristos este prezent, și în casa noastră, trebuie să fie peste tot.
Nu mă aștept la o ofertă, îl respect pe domnul Gigi Becali, fiecare în modul lui, încercăm să ne apropiem de El, și el crede prin ortodoxie, dar Iisus nu a zis niciodată, repet, a fi ortodox, penticostal, catolic, a spus să-l urmăm pe El, fără El nu putem reuși nimic în viață.”, a declarat Marian Aliuță.
Organizator: Închirierea Arenei Naționale a costat 20.000 de euro
Întrebată cum se procedează pentru a ține un asemenea eveniment la Arena Națională, organizatoarea spune că „se închiriază – se plătește o sumă destul de mare, atât pentru noi, cât și pentru organizatori”.
„Ne-am adunat astăzi aici pentru că urmează Paștele, un eveniment foarte important, atât pentru creștini, cât și pentru societatea din ziua de azi. Și am vrea să-l facem și mai important. Am vrea să nu se mai pună accentul pe ouă, tradiție, am vrea să se pună accentul pe Dumnezeu și pe iubirea de Dumnezeu și pe Domnul Iisus.
Este o arenă în care mulți oameni s-au închinat sportului. Mulți oameni au venit aici să proclame o minge, iar asta nu e deloc greșit. Doar că atât timp cât putem să o folosim și noi, de ce să nu profităm de ocazie?
Este un efort extrem de mare pentru a organiza un asemenea eveniment, atât pentru staff, pentru liderul Tony Berbece, cât și pentru orice om care a depus un mic sau mare efort. Doar închirierea a costat 20.000, dar nu punem accentul pe asta, ci ne dorim să fie o trezire națională, în care orice om să Îl recunoască pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu și să fie totul sfânt.
Noi nu aparținem de o religie anume, suntem independenți și ne ghidăm după cuvântul lui Dumnezeu, după iubirea de Dumnezeu și după jertfa Lui de pe cruce de Paște și asta încercăm, să Îl slăvim și să Îl sfințim mai mult pentru jertfa pe care a adus-o pentru noi”, spune organizatoarea acestui eveniment.
Întrebată cum crede că ar reacționa Gigi Becali, aceasta a răspuns că „și el un credincios”.
„Eu știu că domnul Becali e și el un credincios. De aceea, nu știu cum să zic, dar noi am încercat să ne adunăm, din diferite țări, locații, orașe și am închiriat acest locaș pentru că am știut și am crezut că va fi umplut de oameni cu teamă de Dumnezeu și nu numai”, spune organizatoarea evenimentului de pe Arena Națională.