Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Marius Budăi, despre o posibilă majorare a pensiilor: „Nu îmi permit să promit ceva părinților și bunicilor noștri, după care, ulterior, Guvernul să nu poată îndeplini. Nu vreau să dezamăgesc”

VIDEO | Marius Budăi, despre o posibilă majorare a pensiilor: „Nu îmi permit să promit ceva părinților și bunicilor noștri, după care, ulterior, Guvernul să nu poată îndeplini. Nu vreau să dezamăgesc”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit, marți, la Antena3, despre posibilitatea unei majorări a pensiilor, anul acesta. Întrebat dacă până la sfârșitul anului vor exista bani în plus și pentru pensionari, social-democratul a răspuns că sunt luate în calcul toate scenariile, însă nu își dorește să facă o astfel de promisiune părinților și bunicilor noștri, după care, ulterior, Guvernul nu poată îndeplini”.

Gina Vacariu: Pensionarii se întreabă dacă pentru ei puteți găsiți bani operați și o majorare a pensiilor, în acest an, sau aștepte până anul viitor?

Marius Budăi: Nu, am revin un pic la ceea ce am spus. Am avut o primă majorare la început de an, avem aceste pachete sociale, dar și economice, de intervenții, și în ceea ce înseamnă evoluția prețurilor din România, astfel încât puterea de cumpărare fie cât mai puțin afectată. Cu siguranță lucrăm la încă un pachet de măsuri.

Eu nu îmi permit promit ceva părinților și bunicilor noștri, după care, ulterior, Guvernul nu poată îndeplini. Când vom avea o decizie clară luată în coaliție, cu siguranță voi veni prin intermediul dumneavoastră și le voi comunica seniorilor acestei țări măsurile pe care le vom și implementa.

Gina Vacariu: Dar luați în considerare, domnule ministru, fie, poate, și anul acesta o majorare la pensii?

Marius Budăi: Noi luăm în considerare toate scenariile, însă știți, câteodată, mai binele poate fi dușmanul binelui. Noi trebuie avem, cântărim foarte clar, sprijinim în paralel, atât mediului privat, ca să-și apere locurile de muncă și vedeți, ușor-ușor, și creăm alte locuri de muncă pentru tinerii acestei țări, dar facem și un pachet social. Deci trebuie fim echilibrați între a sprijini și a da măsuri economice și a da măsuri sociale, pentru a nu dezechilibra bugetul.

Suntem în această construcție. Am aprobat astăzi rectificarea bugetară, v-am spus, avem la Ministerul Muncii sume suplimentare pentru toate categoriile. Nu sunt niciun fel de probleme cu plățile. Ne asigurăm putem achita ceea ce avem în vigoare și gândim măsuri pe viitor și cu siguranță le vom anunța.

Gina Vacariu: Asta e o veste foarte bună, domnule ministru, luați în considerare, totuși, și poate faceți niște calcule, mai dați ceva și la pensii.

Marius Budăi: Eu cunosc foarte bine viața părinților și bunicilor noștri. Am fost crescut de bunici. Nu vreau dezamăgesc. Haideți nu le dăm informații care nu sunt concrete, iar ulterior, să-i dezamăgim.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Europa 2026: previziuni salariale, țările cu cele mai mari creșteri. România și Ucraina, singurele pe minus
Digi24
Cea mai scăzută temperatură de pe Pământ în acest moment. Zilele următoare sunt prognozate și -60 de grade Celsius
Cancan.ro
-17 grade Celsius în România. Pe ce dată vine "iarna secolului", potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Cod portocaliu de viscol în zona de munte din județele Hunedoara și Caraș-Severin
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Greșeala făcută de o gospodină din Brăila, pe salata Boeuf. Când au citit mesajul, invitații și-au dat coate 🤭
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia deschide comenzile noului Spring pe piețele vest-europene. România încă vinde vechea generație
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea