Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Mărturia emoționantă a vecinei lui Stephan Pelger: ”A fost respectuos, un om bun. Și dacă ar fi avut probleme, nu le-a arătat niciodată”

VIDEO | Mărturia emoționantă a vecinei lui Stephan Pelger: ”A fost respectuos, un om bun. Și dacă ar fi avut probleme, nu le-a arătat niciodată”

Vecinii au numai cuvinte de laudă despre Stephan Pelger, spun despre el că era respectuos, că își vedea de treabă și se ținea departe de bârfe. Doamna Violeta îl cunoștea pe designer de aproximativ 15 ani, de când acesta s-a mutat în același imobil cu ea, unde și-a deschis și atelierul de croitorie. Cu lacrimi în ochi, femeia a povestit că se înțelegea foarte bine cu creatorul de modă Stephan Pelger, pe care ultima dată l-a văzut săptămâna trecută și din cum l-a văzut, nu părea să sufere de depresie. 

”L-am văzut acum o săptămână, când mi-a spus că nu prea poate să doarmă și îl doare puțin capul. Eu îi mai dădeam medicamente. Fiica mea e în Franța și îi dădeam medicamente. Nu am constatat că este depresiv. A fost respectuos, un vecin bun. Eu aveam numerele lui de telefon, dacă era ceva, mă ruga”, a spus doamna Violeta.

Deși era persoană publică și multe nume importante i-au trecut ușa atelierului de croitorie, printre care și soția președintelui, Carmen Iohannis, Stephan Pelger era modest, nu făcea caz de notorietatea sa, își saluta mereu vecinii și nu îi plăceau bârfele.

”Pe mine mă doare sufletul că, întâmplător, de când a venit, m-am înțeles foarte bine cu el”, a povestit, cu regret, doamna Violeta.

După pandemie, a fost nevoit să își restrângă afacerea

”Nu mă așteptam la gestul ăsta de la el. Și dacă era cu probleme, ceva, nu arăta niciodată. Un om depresiv rău îl vezi. El se aranja, și-a schimbat chiar și tunsoarea de curând. Pleca, își făcea bagajul, dispărea un timp. Avea prieteni, veneau doi băieți cu două fete, dar nu chefuri sau ceva, mai veneau, mai stăteau la un suc. Era sociabil. El își mai lua bagajul și dispărea câteva zile, se ducea la prieteni. Era în foarte bune relații cu Adina Buzatu”, a mai povestit vecina designerului.

Doamna Violeta crede că Stephan Pelger a hotărât să renunțe la viață după ce s-a confruntat cu tot felul de probleme după pandemie. Afacerea i-a fost puternic afectată, clientela s-a împuținat, așa că a fost nevoit să-și reducă drastic activitatea.

”Aici, erau zece croitorese. Venea lume, Andreea Berecleanu, veneau de la televiziune, inclusiv doamnei Iohannis i-a făcut rochie aici. Încet, încet a renunțat la croitorese, a ajuns la două, cred că avea și probleme cu banii, că nu era ușor”, a mai spus vecina creatorului de modă Stephan Pelger.

Cine l-a găsit spânzurat pe creatorul de modă Stephan Pelger

Trupul neînsuflețit al lui Stephan Pelger a fost găsit de o vecină care își plimba câinele în apropierea casei.

”L-a găsit o vecină care stă sus. Și-a scos cățelul să-și facă nevoile și cățelul, în loc să vină în fața curții, cum venea de obicei, s-a dus direct în spate și atunci s-a dus și ea după el. Atunci l-a văzut”, a povestit doamna Violeta.

Stephan Pelger a fost găsit mort, joi, în jurul prânzului. Vecina care l-a găsit, a sunat imediat la numărul de urgență 112. Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Gândul, că primii care au ajuns la fața locului și au securizat zona, pentru a permite criminaliștilor să ridice eventualele probe, au fost polițiștii Secției 8.

Sursele citate au dezvăluit că trupul neînsuflețit era în curtea imobilului în care Stephan Pelger avea atelierul. Acesta era spânzurat de o țeavă care susținea aparatul de aer condiționat, iar sub picioarele sale era un scaun răsturnat.

Cadavrul a fost transportat la INML, unde medicii urmează să stabilească exact cauza morții, dar vor realiza și mai multe analize de laborator, pentru a stabili ce fel de substanțe avea în sânge Stephan Pelger la ora morții, dar și dacă suferea de vreo boală gravă.


CITEȘTE ȘI:

Creatorul de modă Stephan Pelger a fost găsit spânzurat, în București. Primele indicii din anchetă

EXCLUSIV VIDEO | Ultimele imagini cu Stephan Pelger în viață

EXCLUSIV | Concluziile preliminare ale anchetei în cazul morții violente a creatorului de modă Stephan Pelger

Stephan Pelger, poveste de viață EMOȚIONANTĂ. Puțini cunoșteau trecutul designerului. „Mi-aș fi dorit să știu care este bagajul meu genetic”

Stephan Pelger, unul dintre designerii preferați ai lui Carmen Iohannis. Ce l-a nemulțumit la colaborarea cu soția președintelui – GALERIE FOTO

Ultimul mesaj al lui Stephan Pelger pe Facebook. „Îmi este atât de dor de tine!”

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate