VIDEO | ”Medicamentul” recomandat de Anca Maftei, invitată la podcastul ”ALTCEVA”, pentru orice afecțiune: ”Iubirea vindecă”
This browser does not support the video element.
Anca Maftei a fost invitata lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA care a fost difuzat sâmbătă, 8 aprilie.
Anca Maftei a vorbit și despre cum reușim să ne creștem stima de sine, atunci când există mereu o luptă cu fricile din interiorul fiecăruia.
Adrian Artene: ”Avem un geam în față, dincolo de geam, există sinele nostru, pe acel geam apar, la un moment dat, niște pete, frustrarea, rușinea, frica, și începem să ștergem acele pete. Cum le ștergem?”
Anca Maftei: ”Nu le ștergem, le îmbrățișăm cu ceea ce suntem noi, de fapt, cu esența noastră, adică iubirea. Deci, eu îmi dau seama că sunt sinele, plec de la premisa asta, eu sunt sinele, eu sunt parte din Dumnezeu. Și atunci, dragostea este ceea ce definește Divinitatea, iubirea. Și atunci, ofer un pic de iubire. Ofer un pic de dragoste, un pic din ceea ce sunt eu, acestor părți, acestor pete. Oferind dragoste, acelea se topesc în ceea ce sunt eu. Și atunci, asta pentru mine se cheamă integrare. Ce a fost vreodată separat, devine unul, mergem în unitate.
Văd altă parte, care simte frustare, îmi dau seama, din nou, nu sunt eu, doar simt frustrarea. Ofer iubire părții, ofer acceptare părții, spun bine ai venit la masa mea. Cum a făcut Iisus cu toată lumea! Așa avem noi de făcut, în primul rând, cu toate părțile noastre, și, ulterior, cu toți oamenii.”
Cine este Anca Maftei
Anca Maftei este psihoterapeut IFS, psihoterapeut sistemic, psihoterapeut integrativ, psiholog clinician, hipnoterapeut, facilitator de constelații familiale și sistemice, creator și inventator al metodei de transformare interioară Re-Generation.
Promotoarea unei metode experimentale de psihoterapie, Anca Maftei vorbește despre puterea iubirii și despre ce căutăm toți, cu adevărat. Metodele propuse de Anca Maftei au fost deja experimentate cu succes de sute de pacienți care și-au găsit astfel alinarea sufletească.
Urmărește podcastul integral cu Anca Maftei doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.