Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Medicii de familie și cei din ambulatorii își strigă nemulțumirile: „Sistemul medical din România riscă să intre în colaps”

VIDEO | Medicii de familie și cei din ambulatorii își strigă nemulțumirile: „Sistemul medical din România riscă să intre în colaps”

Medicii de ambulatoriu au ieșit în stradă să-și strige nemulțumirile. Aceștia sunt revoltați de proiectul pus în dezbatere de Casa Națională de Sănătate, prin care bugetul lor va fi redus cu 30%, începând cu 1 februarie.

Medicii de ambulatoriu din cadrul Policlinicii Vitan s-au înarmat cu pancarte și au ieșit, în semn de protest, pe scările unității medicale.

„Acesta reprezintă, în primul rând, un protest al medicilor specialiști de ambulatoriu. Foarte des este făcută confuzia cu medicii de familie. Noi reprezentăm categoria de medici specialiști. Bineînțeles, alături de noi sunt și medicii de familie care sunt colegii noștri în policlinică și între care există un circuit întotdeauna direct între medicul de familie și medicul specialist. Acest protest apare ca o necesitate, datorită faptului că am primit un comunicat prin care eram anunțați, fără niciun fel de explicații sau justificare, de scăderea punctului în ceea ce privește medicii specialisti de la 4,5 lei la 3,3 lei, ceea ce înseamnă un procent de aproximativ 30%, o scădere a veniturilor.

Este foarte important de precizat că aceste venituri nu reprezintă salariul unui medic, ci reprezintă o factură lunară obținută în urma raportării unor servicii medicale pe care noi le efectuăm, din care este plătit atât un medic, asistentul, personalul conex cum ar fi psihologul, kinetoterapeutul, personalul anex de curățenie sau contabilitate, toate utilitățile și bineînțeles, toate dările către stat. O scădere a veniturilor cu 30% în condițiile în care, în loc să ne aliniem la prețurile care deja au crescut în ultima perioadă, înseamnă practic falimentare și închiderea policlinicilor sau ambulatoriului de specialitate. Să nu uităm că ambulatoriu de specialitate consultă. Deci, noi, medicii specialiști, consultăm toți pacienții care din acest motiv nu ajung la camera de gardă, nu aglomerăm camera de gardă și preluăm toți pacienții care sunt externați da, și care sunt bolnavi cronici, sunt asistați social, sunt paralizați sau sunt în alte deficiențe.

Da, practic existența ambulatoriului de specialitate nu poate să fie falimentată, nu poate să fie suprimată, pentru că fără noi pacienții vor avea foarte, foarte mult de pierdut, nu au unde să fie practic consultați.

Dacă nu se va repara această, sperăm, greșeală din partea statului de a scădea dramatic veniturile, nu vom semna contractul cu Casa de Asigurări. Asta înseamnă că pacienții nu vor mai putea fi consultați în regim cu Casa de Asigurări, în regim de gratuitate, de exemplu. Deci, bilete de trimitere gratuite. Noi efectuăm și consultațiile sunt gratuite pe baza biletului de trimitere.

De asemenea, pacienții beneficiază de rețete gratuite prin programele naționale, beneficiază de investigații și analize gratuite, nesemnarea contractului cu Casa de Asigurări atrage imposibilitatea de a efectua aceste aceste lucruri pentru pacienți. Deci cei care pierd, în primul rând sunt pacienții”, a precizat medicul neurolog, Ramona Constantinescu.

„Sistemul medical din România riscă să intre în colaps”

Medicii avertizează că nu vor semna contractul cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate și, astfel, pacienții nu vor mai putea fi consultați gratuit.

„E o situație în fața căreia am fost puși pur și simplu ca de fiecare dată, fără negocieri. Am fost anunțați că veniturile brute ale cabinetelor și entităților medicale în relație contractuală cu casele de asigurări vor scădea cu 30%, lucru care duce practic la falimentarea acestor cabinete. Și având în vedere că ambulatoriul de specialitate este o verigă absolut indispensabilă, sistemul medical în România riscă să colapseze dacă nu se vor găsi soluții și nu vom fi chemați la discuții și negocieri.

Cheltuielile cu cabinetele devin din ce în ce mai mari. Entitățile medicale sunt forțate să plătească trei, patru lei pe kilowatt, salariile personalului conex și angajat cresc prin creșterea salariului minim, cresc toate utilitățile, rata inflației este cu două cifre. Multe alte categorii au beneficiat de creșteri măcar apropiate de rata inflației și a altor cheltuieli indirecte și va trebui să se găsească o soluție. Ne dorim un dialog, ne dorim să construim împreună și să punem umărul la existența și continuarea unui sistem de sănătate în România viabil. Dorim să degrevăm spitalele care sunt și așa sufocate, unde se așteaptă deja șase, opt ore pentru cazuri care nu sunt neapărat urgențe. Dorim să fim ascultați, chemați la negocieri, nu călcați în picioare”, a explicat medicul Răzvan Constantinescu.

Totodată, medicii de familie solicită revenirea fără întârziere la tarifele stabilite pentru ultimul trimestru din 2023 și încheierea de acte adiționale pentru tot anul 2024 pe actualele valori de punct.

„S-au publicat recent valorile în transparență decizională, valorile de punct pentru contractul cu Casa de Asigurări pentru anul 2024. Valori care arată scăderi foarte greu de suportat pentru noi, scăderi mari, atât pentru medicina de familie, cât și pentru ambulatoriul de specialitate, lucru care a declanșat, evident, în toată țara, un val de nemulțumiri în toate județele printre medicii de familie și printre medicii din ambulatoriu”, a spus președintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu.

„Venitul cabinetului unui medic de familie nu este același cu venitul medicului de familie. Ceea ce primim de la Casa de Asigurări de Sănătate sub diverse forme se duce către anumite lucruri, către anumite plăți: taxe și impozite, indemnizații, contribuții pentru muncă, salarii pentru personalul angajat, utilități cum ar fi gazele, lumina, întreținerea și așa mai departe; chirie, consumabile, cursuri de pregătire. Totul plătim din venitul cabinetului”, a explicat președintele Patronatului Medicilor de Familie București-Ilfov, Mihnea Stroe.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Alexandru Rafila semnează contractul pentru Centrul de mari arși de la Tg. Mureș / „Am deblocat contractele și le transformăm în realitate”

VIDEO | Rafila dă un Ordin de munistru care modifică substabţial modul de ocupare a posturilor / Care este procedura

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între 2017 și 2020 a fost reporter la PrimaTV, unde ... vezi toate articolele

Citește și