VIDEO | Mesaj rasist, tradus în română, afișat într-o benzinărie Chevron din Los Angeles: „Nici un țigan”. Reacțiile internauților
This browser does not support the video element.
Internauții de pe platforma de socializare Reddit au postat o filmare făcută la o benzinărie Chevron din Los Angeles unde, chiar pe ușa magazinului, era afișat un mesaj rasist la adresa romilor. Scris în limba engleză – „no gypsy allowed” – mesajul era urmat și de traducerea în limba română – „nici un tigan”.
Comentariile nu au întârziat să apară, iar internauții s-au împărțit imediat în mai multe tabere – unii dintre aceștia au semnalat un caz grav de discriminare care ar trebui sancționat legal, în timp ce alții s-au întrebat cum de au obținut viza de SUA – dacă este vorba despre persoane fără calificare sau fără locuri de muncă din România ajunse în Los Angeles. O parte dintre cei care au comentat au remarcat, de asemenea, că mesajul este tradus doar în limba română, în condițiile în care comunități de romi există în mai multe țări din estul Europei.
Iată câteva dintre comentariile internauților:
- „Încălcare gravă a legislației, dacă le face cineva plângere, posibil chiar să îi închidă, mai ales că e vorba de un stat liberal precum California. E ca și cum ai scrie ”no n*ggers”.
- Dar nu toate persoanele de etnie rromă din Los Angeles vorbesc Limba Română… Rromi sunt si din Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria etc etc
- Cum au făcut rost de viză? Mie nu-mi dau d-aia turistica pentru că aș putea să le fur locurile de muncă.
- Vrem o tara ca afara!
- Ne pleaca valorile
- au ajuns si acolo?
- Mă cum … pe ăia i-au lăsat să intre-n țară și eu când am cerut viză să vizitez m-au refuzat că vreau să rămân acolo.
- Multi intră ilegal prin Mexic sau Canada.
- Treci si tu granita cu caravana de doctori si ingineri si primesti free bus ticket catre New York. Doar sa lucrezi putin la bronz sa nu sari in ochi prea rpd.
- În Chicago, acum câțiva ani (n-am mai fost de vreo doi prin zonă) la un magazin apothecary, din Lincoln Square, erau mici etichete, în dreptul deodorantelor, pe care scria, exclusiv în românește: „Nu încercați deodorantele!”
- Suntem vestiti la nivel international; e clar.
- Am crezut ca americanii se laudau ca au nu stiu cati romi la ei in tara si ca n-au nicio problema cu ei
- Iar s-au ofensat americanii pentru ceva care n-are nicio legatura cu ei? Sunt campioni la asa ceva smr. Astia se ofenseaza si la cuvantul „nigger” mai des decat persoanele carora le e adresat cuvantul 😂 E facut si un experiment social unde unu imita oameni din diverse culturi/etnii, atat de fata cu cei care fac parte din grupul respectiv cat si langa americani albi.
- Cred ca poti sa ghicesti cine s-a ofensat mai mult, mai exact cei imitati nu au fost ofensati deloc, chiar au ras” – sunt doar câteva dintre sutele de comentarii la videoclipul postat pe Reddit.