VIDEO | Micii „tradiționali” dintr-un mare târg din București sunt, de fapt, de la…Selgros. Horia Constantinescu, ANPC: „Sunt prăjiți pe trotuar”
This browser does not support the video element.
Horia Constantinescu, președinte ANPC, spune că micii preparați în piața volantă din fața Academiei Militare sunt de la Selgros și se prepară pe trotuar. Un comerciant din acest târg aproape că a sărit la bătaie la șeful ANPC.
„Bucuresti, 2023. Micii “tradiționali” preparati de Selgros, prăjiți pe trotuar, ca în bâlci. Restul, capitală europeană.
Aceeași piață volantă din fața Academiei Militare…
Platoul este distrus, iar proiecția este minunată, probabil au si cursuri de prăjit faimoșii cârnăciori fără piele”, a scris pe Facebook Horia Constantinescu.
Șeful ANPC mai spune că ne zbatem între orient și occident de 30 de ani.
„Ne zbatem între orient, asia și occident de peste 30 de ani. Vrem o țară ca afară, dar cu cartonul de făcut vânt grătarului, in cealaltă Shengheneeee, vine baiatu’”, a mai scris Horia Constantinescu.
Șeful ANPC, scos la „interval” de un comerciant
Tot în piața volantă din fața Academiei Militare, un comerciant l-a amenințat pe Horia Constantinescu că „nu îi este frică de el”.
În filmarea publicată pe pagina sa de socializare se poate auzi cum comerciantul îl amenință pe Horia Constantinescu, ba chiar îi dă „interval” șefului ANPC. „Hai să ne batem”, i-a spus bărbatul.Potrivit șefului ANPC, la locul scandalului a sosit și un echipaj de poliție care i-a legitimat pe cei implicați în conflict. Bărbatul agresiv va trebui să răspundă în fața polițiștilor pentru comportamentul său.
Cu toate acestea, reprezentanții ANPC nu s-au lăsat intimidați și au aplicat mai multe sancțiuni operatorului economic agresiv.