Mihai Neșu a fost invitatul lui Adrian Artene într-o ediție specială a podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, care a fost difuzată sâmbătă, 23 decembrie, pe canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”.
Adrian Artene l-a vizitat pe fostul sportiv, actualul Binefăcător, în casa lui de la Oradea, care nu-i este domiciliu, ci existență, și se numește Complexul de Recuperare Sfântul Nectarie, un centru în care copiii cu dizabilități, dar și aparținătorii lor vor putea să beneficieze de servicii medicale de top. Aici, într-o discuție care s-a prelungit pe parcursul a mai multor ore, s-a „născut” episodul de săptămâna aceasta al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, un episod special de Crăciun, o poveste care ne ajută pe noi, pe fiecare dintre noi, să înțelegem că viața este regină, indiferent de forma ei.
Cei doi au purtat un dialog deschis, în care au fost abordate mai multe teme. Mihai Neșu a dezvăluit când a plâns ultima oară.
„Mai lăcrimează Mihai Neșu sau e atât de de puternic e cât o stâncă?”, l-a întrebat Adrian Artene.
„Da, nu știu dacă lipsa lacrimilor, ca să zic așa, e un reper al faptului că ești puternic, din contră, cred că cine are daruri lacrimilor e un dar de la Dumnezeu care curăță sufletul. Eu, din păcate chiar vorbeam cu niște prieteni și le-am zis că nu prea am plâns, ca să zic așa. Am mai plâns așa de emoție. Și m-a emoționat foarte tare când s-a calificat România la campionatul european. Chiar a fost o bucurie imensă văzând, să zic așa, bucuria lor și faptul că nu se aștepta lumea să califice, și am fost cu sufletul alături de ei și chiar m-am emoționat și am mai plâns”, a spus fostul sportiv.
Mihai Neșu a adăugat că lacrimule sunt „un tratament bun” și că, uneori, plânge fără lacrimi.
„Mie îmi place foarte mult să mă uit la filme bazat pe fapte reale care unele-s foarte emoționante și da, așa se plânge uneori (n.r. și la astfel de filme). Din păcate, zic eu, copleșit am mai fost, dar n-am mai putut să plâng și zic din păcate pentru că se spune că atunci când ești copleșit e bine să plângi. Îi un tratament bun lăsat D-zeu și e un dar să zic așa e un medicament. Eu vorbesc și mă plâng la D-zeu dar fără fără lacrimi”, a mai spus Neșu.
El a adăugat că speră ca în vara anului viitor să plângă din nou de fericire.
„Semifinală, de ce nu? Finală, să îndrăznim. No, știu, nu vreau să mă gândesc ca să nu fie după aia dezamăgit. Să dea D-zeu să facă niște meciuri minunate și să ne bucure. Eu sper, din tot sufletul sunt alături de ei”, a adăugat el.
Neșu spune că România are o grupă „cât de cât normală, nu ușoară, dar puteau să aibă și o grupă în care n-aibă nicio șansă”
Mihai Neșu continuă să fie un simbol care, în timp și grație timpului, și-a schimbat menirea, dar și-a păstrat „De ce-ul”. La un moment dat părea că viața i-a dat Cartonaș Roșu, însă Bichonul (așa cum era el poreclit pe vremea în care făcea spectacol pe terenul de fotbal) a trecut de VAR grație Divinității și astăzi trăiește și onorează MINUNEA vieții.
Mihai Neșu își amintește încă cu drag și recunoștință de perioada în care fotbalul îi era tot. A jucat la Steaua București și la FC Utrecht. A fost fundaș stânga și uneori extremă stânga.
Pe 29 martie 2006 a primit Medalia „Meritul Sportiv” clasa a II-a cu o baretă din partea președintelui României de atunci, Traian Băsescu, pentru că a făcut parte din lotul echipei FC Steaua București care obținuse până la acea dată calificarea în sferturile Cupei UEFA 2005-2006.
În ciuda evoluției sale din cariera sportivă, Mihai Neșu are o altă misiune pe Pământ, iar ea a început pe 10 mai 2011, atunci când paradigma s-a schimbat totalmente și definitiv. În ziua aceea, fotbalistul s-a accidentat grav la un antrenament al echipei sale, FC Utrecht.
În urma coliziunii cu un coleg de echipă, Alje Schut, Neșu a căzut la pământ, incapabil să miște de la gât în jos. Transportat de urgență la spital, Neșu a fost diagnosticat cu fractură de vertebră cervicală și a fost operat imediat. În următoarele luni, Neșu a reînceput să vorbească, apoi a început recuperarea medicală și și-a recâștigat parțial controlul asupra brațului drept.
Pe 18 ianuarie 2012, a susținut prima sa conferință de presă de după accident, când a anunțat că va înființa o fundație care să ajute copiii români cu dizabilități. Aceasta este misiunea lui pentru care SE ROAGĂ și SE LUPTĂ în fiecare zi.