VIDEO | Ministrul Educației, Ligia Deca: „Consider că unele prevederi ale pachetului legislativ sunt în continuare oportune”
This browser does not support the video element.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat vineri, la finalul ședinței de Guvern, că este luată în calcul menţinerea Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU).
„În cadrul legislativ actual, care include decizia Curţii Constituţionale din această vară, facem tot ceea ce ţine de noi pentru ca acest cadru normativ care priveşte integritatea academică să răspundă şi solicitărilor legitime ale societăţii, pentru a preveni eventuale abuzuri”, a precizat Ligia Deca.
Ministrul Educației susține că sunt oportune şi ar trebui menţinute prevederi precum cea privind acordarea titlului şi diplomei de doctor la nivelul universităţilor.
„Consider că unele prevederi ale pachetului legislativ lansat în dezbatere publică sunt în continuare oportune – de exemplu acordarea titlului şi diplomei de doctor la nivelul universităţilor – dar, din discuţiile avute, elemente de tipul existenţei unui filtru de tip CNATDCU ar trebui să rămână.
Luăm în considerare serios aceste discuţii avute, inclusiv cu cei din conducerea CNATDCU actual”, a spus Ligia Deca.
„Am discutat astăzi cu domnul prim-ministru al României şi am convenit un termen mai flexibil de încă aproximativ două săptămâni.
Este foarte important să trecem cu atenţie prin toate amendamentele venite, nu puţine, sunt peste 9.000 de amendamente, însă, în acelaşi timp, să acordăm atenţia cuvenită şi reprezentanţilor actorilor din educaţie care, în mod evident, după preluarea mandatului, şi-au dorit întâlniri în care să sublinieze care sunt priorităţile acestora în perspectiva viitoarelor legi ale Educaţiei.
Am toată încrederea că, împreună cu actorii din Educaţie şi asociaţiile, federaţiile, organizaţiile reprezentative şi alături de experţi în Educaţie şi de echipa de la Ministerul Educaţiei, vom putea formula cele mai bune soluţii”, a mai spus ministrul Educației.
Potrivit ministrului, este în discuţie o creştere a salariilor profesorilor de la 1 ianuarie 2023, aşa cum a existat în fiecare an, pe nişte tranşe agreate, în funcţie de legile în vigoare şi de anvelopa bugetară disponibilă. Procentul este încă în discuţie, a transmis Ligia Deca.