VIDEO | Ministrul Mediului anunță că închiderea gropilor de gunoi este o prioritate. România ar putea fi sancționată cu peste 60 de milioane de euro

Publicat: 30 06. 2023, 19:16

This browser does not support the video element.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet a menționat la finalul ședinței de Guvern de vineri că închiderea gropilor de gunoi este prioritară. Aceasta ar trebui realizată până la 31 decembrie 2023, altfel România ar putea plăti daune de 60 de milioane de euro.

Mircea Fechet a explicat vineri care este calendarul în care statul român ar trebui să se încadreze în ceea ce privește închiderea gropilor de gunoi, pentru a nu plăti daune colosale:

”Cauza C301, o cauză celebră deja, în care statul român a fost condamnat şi în legătură cu care avem o nouă procedură în faţa Curţii Europene de Justiţie pentru nepunerea în executare a dispoziţiilor hotărârii iniţiale. Calendarul estimat într-adevăr este 31 decembrie 2023. În legătură cu această cauză, vreau să vă spun că este o preocupare principală a mea, alături de sistemul de garanţie – returnare, alături de investiţiile din PNRR, pe care nu trebuie să le ratăm, această cauză unde există riscul ca România să sufere sancţiuni pecuniare şi au fost diferite estimări ale specialiştilor -fie 60 de milioane de euro, alte estimări şi mai mari.

Cert este că ele se vor referi la nişte penalităţi zilnice care vor curge de la data punerii în întârziere iniţială şi până la data de închidere a acelor depozite neconforme de deşeuri industriale, cu precădere, unele periculoase, altele nepericuloase”, a menționat ministrul Mediului.

Există îngrijorarea la nivelul Ministerului Mediului că se va depăși termenul de 31 decembrie

Ministrul Fechet a recunoscut că la nivelul ministerului pe care îl conduce există îngrijorarea că termenul de 31 decembrie, impus de CEJ nu va putea fi respectat:

„Însă, aşa cum am avut o întâlnire şi ieri la minister pe acest subiect, legată de un astfel de depozit din judeţul Teleorman, pentru că fiecare situaţie are particularităţile ei, există această îngrijorare la nivelul Ministerului Mediului că vom rata ţinta de 31 decembrie, având în vedere situaţia concretă în care se află acele depozite. Curtea Europeană de Justiţie oricum probabil nu va aştepta termenul de 31 decembrie, este posibil să aibă o decizie dată mai repede de atât, dar asta nu ne opreşte să nu irosim nicio zi în legătură cu gestionarea acestora”, a explicat ministrul.

Pericolul plății unor penalități de 60 de milioane de euro, s-ar putea rezolva prin contractarea unei firme de ecologizare, susține ministrul Fechet:

„Probabil că va trebui să redefinim strategia pe care am propus să o aplicăm în urmă cu câţiva ani şi care se pare că nu a fost atât de eficientă pe cât s-a considerat. Se discută despre preluarea unei societăţi comerciale în portofoliul Ministerului de Mediu care ar putea să participe efectiv la ecologizarea acestor depozite, încă discut cu specialiştii care vor fi metodele concrete, însă se pare că va costa mai puţin statul român exproprierea acestor depozite şi ecologizarea acestora decât ne va costa plata penalităţilor şi amenzilor stabilite de Curtea Europeană de Justiţie, urmată, bineînţeles, în anumite situaţii, unde societăţile care deţin aceste depozite sunt în faliment de închiderea lor, tot din banii statului român”, a adăugat acesta.

Nu se cunoaște cu exactitate la acest moment suma pe care România ar putea să o plătească pentru fiecare zi de întârzâiere

„Însă suma totală pe care statul român o va plăti, dacă vom ajunge în acea situaţie, eu încă sper că nu vom ajunge în această situaţie, suma totală va depinde de ziua în care vom închide şi ultimul depozit şi vom notifica Comisiei acest lucru, pentru a clasa cauza. (…) 60 de milioane de euro este o sumă totală pe care o estimăm pentru situaţia probabilă sau mai puţin probabilă în care vom fi condamnaţi, nu ştim cât va stabili Curtea Europeană de Justiţie pe zi. Poate să stabilească 1.000 euro pe zi, poate să stabilească 2.000 euro, poate să stabilească o sumă mai importantă.

Probabil că vor evalua care este gravitatea situaţiei şi care este capacitatea şi a statului român, până la urmă, de a remedia această problemă”, a indicat ministrul Fechet.


Citește și:

VIDEO | Nu există risc imediat sau pe termen mediu pentru România în privința norului de cenușă din Canada, anunță ministrul Mediului

Ministrul Mediului anunță că urmează două luni cu ”manifestări extreme ale vremii”. S-a semnat un proiect de management al riscului de inundații