VIDEO | MJ pune în dezbatere publică proiectul de desființare a SIIJ. Cine va prelua dosarele aflate în lucru

Publicat: 21 01. 2022, 14:15
Actualizat: 21 01. 2022, 16:41

This browser does not support the video element.

Ministerul Justiției a lansat, vineri, în dezbatere publică proiectul de Lege privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

Într-o conferință de presă susținută vineri, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu a spus cine va prelua dosarele aflate în lucru la această unitate. Este vorba despre o nouă structură, inspirată din modelul Parchetului European, care va avea 12 procurori la sediul central şi alți 30 în teritoriu.

„Principala prevedere a proiectului de lege şi scopul proiectului este desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), începând cu data adoptării proiectului de lege. Pentru investigare infracţiunilor care până acum erau în competenţa secției am folosit un model inspirat din modul de funcționare al Parchetului European, adică un număr de 12 procurori în centru, la Bucureşti, şi un număr de 30 de procurori răspândiţi în ţară, câte doi procurori pe fiecare Curte de apel, în total 42 de procurori, care vor investiga infracţiunile care până acum erau în competenţa secției. Aceşti procurori sunt anume desemnaţi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Cei 12 procurori din Bucureşti vor fi selectaţi şi anume desemnaţi de Plenul CSM, din cadrul Secţiei de Urmărire Penală și Criminalistică, din cadrul Parchetului General, iar cei 30 de procurori din Curţile de apel vor selectaţi şi anume desemnaţi de Plenul CSM din cadrul Parchetelor de pe lângă Curţile de apel”, a indicat ministrul Predoiu.

Potrivit ministrului Justiției, procurorii de la Secţia de Urmărire Penală vor investiga infracţiunilor membrilor CSM, judecătorii de la Instanţa supremă şi procurorii de la Parchetul General, judecătorii de la Curţile de apel, procurorii de la Parchetele de pe lângă aceste instanţe, judecătorii de la Curtea Militară de Apel şi procurorii de la Parchetul de pe lângă această instanţă.

În schimb, procurorii de la Curţile de apel vor fi face cerecetări cu privire la faptele judecătorilor de la Judecătorii, Tribunale, Tribunale militare şi de procurorii care funcţionează pe lângă aceste instanţe.

„Procurorii care vor fi anume desemnați de către plenul CSM vor avea o vechime de 15 ani, cei de la Secţia de Urmărire Penală și Criminalistică, respectiv 12 ani, cei de la parchetele curților de apel. Vor trebui să aibă calificativul „foarte bine” la ultimele două evaluări profesionale şi să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în ultimii trei ani, o conduită morală ireproşabilă şi o experienţă profesională semnificativă, în principal în investigarea infracţiunilor de corupţie şi cele asimilate acestora, infracţiunilor de crimă organizată şi terorism, dar fără a se limita la aceste categorii de infracţiuni”, a mai spus Cătălin Predoiu.

Proiectul de lege are 14 articole și poate fi consultat aici.

Propunerile, sugestiile şi opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise pana la 31 ianuarie 2022, pe cale electronică la adresa de e-mail : dean@just.ro