Prima pagină » Actualitate » VIDEO| Momentul deflagrației de la Crevedia, surprins de o cameră de supraveghere din Buftea. Patru dosare deschise după exploziile de la stația GPL

VIDEO| Momentul deflagrației de la Crevedia, surprins de o cameră de supraveghere din Buftea. Patru dosare deschise după exploziile de la stația GPL

VIDEO| Momentul deflagrației de la Crevedia, surprins de o cameră de supraveghere din Buftea. Patru dosare deschise după exploziile de la stația GPL
Explozii Crevedia| Încă o persoană rănită a pierdut lupta cu viața la Spitalul „Bagdasar Arseni”. Avea arsuri pe 90% din corp

Doi oameni din Crevedia au murit și alte 56 de persoane au fost rănite, dintre care 39 de pompieri, doi polițiști și doi jandarmi. Dintre pacienții rămași internați, cu arsuri și traumatisme, 12 au fost transferați la clinici din Belgia, Italia, Germania, Austria și Norvegia. Momentul deflagrației de la Crevedia a fost surprins și de o cameră de supraveghere aflată în Buftea, mai exact la 6 kilometri distanță de locul unde s-a produs tragedia de sâmbătă. 

Doisprezece răniți în exploziile de la Crevedia sunt tratați în străinătate

Prima explozie de la stația GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, a avut loc sâmbătă, 26 august, și a fost urmată de o explozie mult mai puternică, chiar în timpul intervenției pompierilor.

Conform bilanțului de marți, sunt internați în continuare trei pacienți critici intubați și ventilați mecanic, dintre care doi la Spitalul Floreasca și unul la Spitalul „Bagdasar-Arseni”.

În unităție medicale din Capitală sunt internați și 24 de pacienți aflați în stare medie sau ușoară, dintre care: 11 la Spitalul Floreasca, opt la Spitalul “Bagdasar-Arseni”, trei la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, unu la Spitalul Universitar de Urgență și unu la Spitalul Elias.

Câte paturi pentru marii arși sunt în România

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat, marți, într-o conferință de presă, că în România sunt 34 de paturi pentru mari arşi, după ce în spațiul public a apărut un document semnat de secretarul de stat din MS Cătălin Vișean, din 7 august 2023, care arată că „în prezent există doar 6 paturi pentru pacienți adulți arși gravi și niciunul pentru copii”.

Dintre cele 34 de paturi care ar fi funcționale, potrivit ministrului Sănătăţii, 24 sunt pentru adulţi şi 10 pentru copii, respectiv:

  • 6 paturi pentru mari arși cu terapie intensivă la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca,
  • 5 paturi la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică și Reparatorie și Arși București,
  • 5 paturi la Spitalul Clinic de Urgență Județean Sfântul Spiridon din Iași,
  • 5 paturi la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” din Timișoara,
  • 3 paturi la Spitalul Clinic de Urgență ”Bagdasar-Arseni”,
  • 10 paturi de pediatrie la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu.

Ministrul susține că a fost repornită construcția celor trei centre de mari arși din Timișoara, care erau abandonate la Ministerul Sănătății și pentru care practic nu mai exista finanțare, fiind făcută o renegociere cu Banca Mondială. Termenul estimativ de finalizare este februarie 2025, a precizat Alexandru Rafila.

La centrul din Târgu Mureș, construcția va începe în luna septembrie a acestui an, iar termenul estimativ de finalizare este februarie 2025.

Pentru centrul de la Spitalul de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, contractul a fost semnat în luna august 2023, iar până la sfârșitul lunii septembrie va fi începută construcția, termenul de finalizare fiind februarie 2025.

Patru dosare deschise după exploziile de la stația GPL din Crevedia

Ancheta privind exploziile de la Crevedia a fost preluată de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind coordonată de procurorul Marius Iacob, care a instrumentat incendiile de la Maternitatea Giulești și Piatra Neamț, dar și cazul Elodia.

Un al doilea dosar deschis după exploziile de la Crevedia este instrumentat de Parchetul Curții Militare de Apel București și vizează modul de intervenția a pompierilor la depozitul GPL. Dosarul este deschis procedural în astfel de cazuri, pentru posibile infracțiuni de neluare și nerespectare a măsurilor de protecția muncii și vătămare corporală din culpă, dar asta nu înseamnă că au existat indicii că s-a greșit cu ceva sau că existau suspiciuni că pompierii nu și-a făcut treaba.

Alte două dosare au fost deschise la Direcția Națională Anticorupțieîn urma sesizărilor din oficiu, având ca obiect săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu autorizarea stației GPL din Crevedia. 

 


CITEȘTE ȘI:

VIDEO EXCLUSIV | Dezvăluiri cutremurătoare ale fiului celor doi soți morți la Crevedia. „Mama a văzut gaz mult în curte. Nu a apucat să ajungă la ușă”

VIDEO EXCLUSIV | Mărturiile oamenilor care au văzut infernul de la Crevedia și au simțit cum ard hainele pe ei. ”A fost iadul pe pământ”

FOTOGRAFIE ȘOCANTĂ. Exploziile de la Crevedia au fost atât de puternice încât au topit căștile pompierilor

EXCLUSIV | Șeful DNA explică de ce au fost deschise 2 dosare penale după exploziile de la Crevedia

EXCLUSIV | Pompierii răniți la Crevedia și Raed Arafat vor fi audiați. Detalii despre dosarul deschis la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel

Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și