VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan! Vremea se răcește în toată țara

Publicat: 11/11/2022, 15:43

Ninge pe Transfăgărășan! Iarna și-a intrat în drepturi! Încă de la primele ore ale dimineții, pe Transfăgărășan s-a așternut un strat de zăpadă, zilele cu temperaturi de toamnă fiind deja o amintire. 

Drumarii au intervenit încă de dimineață cu utilaje de deszăpezire pentru ca traficul să se desfășoare fără probleme pe Transfăgărașan.

Vremea intră într-un proces de răcire

Dacă în primele zile ale lunii noiembrie, temperaturile înregistrate în România semănau mai mult cu unele de vară decât cu cele din ultima lună a toamnei, acestea au ajuns la final, vremea intrând într-un proces de răcire simțitor.

În weekend sunt așteptate ploi slabe sau burniță în majoritatea regiunilor, iar la munte se anunță lapoviță și ninsori. Vineri, 11 noiembrie, în cea mai mare parte a ţării valorile termice sunt în scădere faţă de intervalul anterior. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi temporar ploi în Muntenia, local în Oltenia, Dobrogea, Moldova, sud-vestul Transilvaniei, la munte şi izolat, posibil şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 9 şi 17 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 1 grad în estul Transilvaniei şi 11 grade Celsius pe litoral.

Cum va fi vremea până pe 20 noiembrie

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo până pe 20 noiembrie, iar vremea rece va pune stăpânire pe întreaga țară, potrivit prognozei emise de meteorologi.

Banat

După data de 10 noiembrie, tendința va fi de scădere ușoară și treptată a temperaturilor diurne către medii 10…12 grade, valori mai apropiate de normele climatologice.  Probabilitatea pentru ploi în general slabe cantitativ va fi mai mare în zilele de 7, 12 și 13 noiembrie, dar și după data de 17 noiembrie.

Crișana

După 10 noimebrie, treptat temperaturile acestea vor scădea spre valori mai apropiate de mediile multianuale, de 8…10 grade, în perioada 15…20 noiembrie. Probabilitatea pentru ploi în general slabe cantitativ va fi mai ridicată în zilele de 7, 8, 11 și 12 noiembrie, dar și după data de 17 noiembrie.

 Transilvania

După 11 noimebrie, valorile termice diurne vor continua să scadă și se vor apropia de cele normale specifice perioadei, astfel media lor va tinde spre 8…9 grade. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 2 și 6 grade, dar după data de 15 noiembrie mediile acestora va scădea spre -1…0 grade. Probabilitatea pentru ploi în general slabe cantitativ va fi mai ridicată în zilele de 8, 12 și 13 noiembrie, dar și după data de 17 noiembrie.

Maramureș

Minimele termice vor fi cuprinse în general între 3 și 7 grade, dar după data de 15 noiembrie mediile acestora va scădea până la valori în jurul pragului de îngheț (0 grade celsius). Probabilitatea pentru ploi în general slabe cantitativ va fi mai mare în zilele de 8, 11 și 12 noiembrie, dar și după data de 17 noiembrie.

Moldova

Temperaturile minime vor avea variații în intervalul 7…16 noiembrie, de la medii de 4 la 8 grade, după care se vor stabiliza la 0 grade în medie pe regiune. Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în 11, 12 și 13 noiembrie.

Dobrogea

După 11 noiembrie, temperaturile vor scădea treptat la 10 grade și se vor menține așa pe intervalul 15…20 noiembrie. Probabilitatea pentru ploi va fi redusă.

Muntenia

Temperaturiel vor scădea după 10 noiembrie, astfel că maximele vor coborî la 12 grade. Regimul termic nocturn va avea ușoare variații până în 12 noiembrie, cu minime de 6…8 grade mediat regional, apoi va scădea la valori, în medie, de 2 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în 12 și 13 noiembrie.

Oltenia

După 11 noiembrie temperaturile vor scădea la medii de 10 grade în data de 16 noiembrie valori ce se vor menține până la finalul intervalului. Minimele vor avea variații în prima săptămână, de la 5 la 8 grade în medie, iar în cea de a doua vor scădea până în jurul a 0 grade, mediat regional. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în 12, 13 și 14 noiembrie și din nou în 19 și 20 noiembrie.

La munte

Media temperaturilor va scădea treptat spre 4 grade în data de 12 noiembrie. Ulterior, vor avea doar variații ușoare, cu medii între 4 și 6 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în 7,8, 11, 12, 13 și 14 noiembrie.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...