VIDEO | NINSOARE într-o localitate din Italia în luna august
A nins în luna august într-o localitate din Italia. Fenomenul i-a luat prin surprindere pe locuitorii orașului Sestriere, din Alpi.
Luni dimineață, 28 august, rezidenții din Sestriere s-au trezit cu zăpadă de 5 centimetri pe străzile din oraș.
Val de vreme rea în nordul Italiei
Deși vremea rea și scăderea temperaturilor au fost anunțate de meteorologi, zăpada din Alpi nu era așteptată în luna august.
Situată la o altitudine de 2.000 de metri, stațiunea Sestriere avea luni drumurile acoperite cu primii fulgi de zăpadă.
În ultimele luni, în zonă s-au înregistrat temperaturi extrem de ridicate. Evenimentul neobișnuit pentru această perioadă a scos drumarii în stradă, conform televiziunii La7.
În ultimele zile, un val de vreme rea a lovit nordul Italiei, cu furtuni puternice și inundații care au provocat numeroase probleme.
Stațiunea Sestriere se află în provincia Torino, regiunea Piemont. Localitatea din nord-vestul Italiei este o regiune adecvată sporturilor de iarnă, fiind aproape de granița cu Franța.