VIDEO | Organizația PSD Sector 3 cheamă lumea la miting pentru Parcul IOR: „Nicușor Dan a făcut puțin spectacol”

Publicat: 09 11. 2023, 15:50
Actualizat: 09 11. 2023, 15:52

This browser does not support the video element.

Organizația PSD Sector 3 pregătește un miting în fața Primăriei Municipiului București în care va prezenta o solicitare scrisă pe tema retrocedării celor 12 hectare, parte din Parcul IOR. În acest sens, zeci de mii de pliante au fost distribuite către locuitorii Sectorului 3.

În pliante, cei care locuiesc în Sectorul 3 al Capitalei sunt îndemnați să semneze o petiție pentru a susține acțiunea în instanță a Prefecturii București și a Primăriei Sectorului 3, dar și să vină la mitingul organizat pe data de 16.11.2023.

„Nicușor Dan a făcut puțin spectacol”

Adrian Țuțuianu a precizat în cadrul unei conferințe de presă organizată de PSD Sector 3 că vor face presiuni legitime asupra primarului Municipiului București.

„Domnul Nicușor Dan, în luna martie, a făcut o vizită în zona parcului IOR. S-a obligat atunci să facă o analiză în două planuri, o analiză juridică pentru că sunt multe lucruri de citit, de studiat de către avocații primăriei și, în același timp, o analiză din punct de vedere administrativ. A spus că va aduce într-un termen rezonabil la cunoștința opiniei publice care sunt deciziile. Din păcate, până astăzi, primarul general al Municipiului București, Nicușor Dan, a refuzat să introducă o cerere în constatatrea nulității absolute a celor două decizii de retrocedare, lucru de neadmis în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a sugerat, a spus exact care ar fi calea de urmat. În schimb, domnul Nicușor Dan a făcut puțin spectacol, a venit și a stabilit o amendă. Evident că, această amendă nu rezolvă problema de fond și anume proprietatea asupra suprafeței de 11,2 ha de teren.

Este motivul pentru care organizația PSD Sector 3 a decis să acționeze și să facă presiuni legitime asupra primarului Municipiului București pentru a promova demersul judiciar pe care îl așteptăm. Este motivul pentru care, de ieri, am început în întreg sectorul 3 distribuția unui pliant prin care să informăm cetățenii, opinia publică cu privire la modul în care s-a făcut această retrocedare de terenuri și, în același timp, cu privire la soluțiile legale de rezolvare a situației.

Avem semnale foarte bune. Ieri am distribuit câteva zeci de mii de pliante într-un timp foarte scurt. Oamenii rezonează cu această temă. În același timp, toți au dorit să ne susțină prin semnarea unor tabele nominale prin care încercăm să-i arătăm domnului primar că nu este vorba doar despre o decizie politică, ci este vorba de un interes public major, susținut de cetățenii din sector”, a susținut Adrian Țuțuianu.

 

Pliant distribuit de PSD Sector 3

„Vom organiza un protest în fața Primăriei Municipiului București”

Adrian Țuțuianu a ținut să-i mulțumească prefectului Capitalei, Rareș Hopincă, pentru că a formulat o acțiune în anulare a celor două dispoziții de retrocedare.

„Intenția este ca pe data de 16.11.2023, la ora 16:30, în fața Primăriei Municipiului București, să organizăm un miting de protest. La acel miting, vreau să vă spun că vom prezenta o solicitare scrisă către primar prin consilierii noștrii generali însoțită de toate documentele care susțin demersul nostru și, în același timp, însoțită și de tabelele cu semnături strânse, până atunci, de la cetățenii din sector.

Mulțumesc domnului prefect al Municipiului București, Rareș Hopincă, care a rezonat cu solicitările noastre și în calitate de prefect al Municipiului București, în conformitate cu dispozițiile legii, a formulat dânsul o acțiune în anulare a celor două dispoziții de retrocedare, acțiune care a fost înregistrată la instanța competentă pe data de 20 octombrie 2023, fiind pârâți în cauză, Primăria Municipiului București, respectiv persoana care se pretinde proprietar al acestui teren. Urmează să primească această cerere, să primească termen de judecată probabil în cursul anului viitor dacă avem în vedere că, de regulă, la 3-4 luni de la data înregistrării cererii se primește un termen. Prefectul, din acest punct de vedere, și-a făcut datoria. Rămâne să vedem în ce măsură, domnul Nicușor Dan va înțelege să respecte dispozițiile legale, să urmărească interesul public în activitatea de primar sau dacă va continua să sfideze cetățenii din sector, respectiv să sfideze legea însăși”, a completat acesta.

Istoria retrocedării controversate a celor 12 hectare din Parcul IOR

Parcul IOR a pierdut, în 2005, o suprafață de 12 hectare, cuprinsă între bulevardele Liviu Rebreanu, Nicolae Grigorescu, Constantin Brâncuși și malul lacului.

„Terenurile situate în Bucureşti, str. Liviu Rebreanu F.N sector 3, Lotul 71 – în suprafaţa de 112.399,19 mp și Lotul 16 – în suprafaţa de 10.127,43 mp au fost restituite în natură, pe vechiul amplasament, în proprietatea doamnei Maria COCORU în baza Dispoziţiei Primarului General – Adriean Videanu nr. 4333/18.05.2005, respectiv4334/18.05.2005″, se arăta într-un comunicat din 2013 al Primăriei Sectorului 3, care atunci a pus și panouri pe care scria că acolo este zonă retrocedată, după ce oamenii au reclamat gunoaiele adunate.

Primul proprietar, spune Pro TV, ar fi fost un bărbat care la acea vreme avea 91 de ani. La scurt timp, acesta i-a cedat drepturile litigioase Mariei Cocoru.

În 2005, în timpul mandatului primarului Adriean Videanu, s-a decis, în Comisia pentru Legea 10, condusă la acea vreme de viceprimarul Ludovic Orban, punerea în posesie cu cele 12 hectare de teren din Parcul IOR a Mariei Cocoru.

Ulterior, Primăria Sectorului 3 a cerut la Curtea de Apel București anularea titlului de proprietate şi punerea în posesie pentru cele 12 hectare retrocedate din Parcul IOR și a obținut câștig de cauză. Decizia a fost contestată de proprietara terenului, la instanța supremă, care a decis retrimiterea dosarului la Curtea de Apel, pentru rejudecare.

„După ce am recâștigat pe fond terenul, așa-zișii proprietari au contestat decizia. (…)  Ieri, judecătorii Înaltei Curți au admis recursul celor două părți- așa-zișii proprietari și Primăria Generală – și au dispus rejudecarea cazului la Curtea de Apel”, scria primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, pe Facebook, în noiembrie 2020.

Petrică Băjenaru, nepotul Mariei Cocoru, proprietara din acte a terenului de 12 hectare retrocedat din Parcul IOR. Sursa – Cancan

Gândul a aflat că Maria Cocoru este mătușa lui Petrică Băjenaru, un personaj mai puţin cunoscut, dar cu foarte mare greutate în domeniul retrocedărilor. Despre Petrică Băjenaru, Cancan scria în 2017 că ar deține 13 hectare din Parcul Titan și că fi fost implicat în tranzacţia Park Lake, din care ar fi obţinut 65 de milioane de euro. Mai mult, Băjenaru ar fi obţinut şi terenul pe care se află Şcoala Ilioara, pe care ar fi cerut la acel moment 25 de milioane de euro.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | RAPORT: Amenda de 35 mil. € dată de Nicușor Dan proprietarilor zonei retrocedate din Parcul IOR e degeaba. Argumentele legale

VIDEO | Istoria unei retrocedări „cu cântec.” Prefectul Capitalei cere anularea retrocedării din Parcul IOR: „Am atacat în instanță primăria”

EXCLUSIV VIDEO | Dezastrul ecologic din apropierea Parcului IOR pare fără sfârșit: „Ce s-a întâmplat aici este o crimă”