VIDEO | Părintele Luca, monahul medic care își împarte pașii vieții între mănăstire și bolnavii de cancer: „Nu avem acest antrenament pentru a face față suferințelor și încercărilor vieții”

Părintele Luca, Liviu Bîlteanu pe numele de mirean, își împarte pașii vieții între mănăstire, spital și universitate. A ajuns protosinghel la Mănăstirea Crasna, medic rezident în cadrul Institutului Oncologic București și lector universitar, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, după cum mărturisește. Cea mai predominantă dintre toate cele trei este vocația preoțească, și mai mult decât atât, cea monahală.

„E nevoie de un dar de la Dumnzeu atât pentru preoție, medicină, cât și pentru activitatea didactică”, spune preotul Luca Bîlteanu.

Din toamna anului trecut își continuă rezidențiatul pe secția de Oncologie a Spitalului Elias și tot timpul s-a rugat pentru cei bolnavi și muribunzi.

Pandemia de coronavirus a scos la suprafață fricile pacienților, iar pentru a căpăta rezistență în fața acestor angoase este nevoie de credință, și nu orice credință, ci de credința în Hristos, spune preotul.

„Și eu m-am îmbolnăvit de COVID, am avut chiar senzația de moarte iminentă, și mi-am dat seama că cea mai mare tragedie, mai ales pentru noi, creștinii, este că nu suntem pregătiți de moarte. Și acesta este primul semnal de alarmă al acestei pandemii. În fața dificultăților, noi nu avem acest exercițiu al rezistenței și al răbdării. Și mai cu seamă, nu avem acest antrenament pentru a face față suferințelor și încercărilor vieții”, mărturisește preotul Luca Bîlteanu.

Frica și angoasa în boală

Cu toate că transformarea multor spitale în unități COVID-19 a blocat tratamentul pacienților oncologici, cel mai mare obstacol nu a fost acesta, ci frica celui suferind, spune preotul Luca.

„Pacientul oncologic, atunci când începe să fie mai greu deplasabil, să aibă mai multe comorbidități, nu se mai poate deplasa atât de ușor, atunci el și familia sunt descurajați să se prezinte la tratament. Timpii de așteptare sunt mai mari, iar spitalele noastre nu sunt construite cu circuite pentru cazurile de pandemie și  desigur, că apare această suferință. În absența tratamentului, în absența contactului cu medicul, care pe de o parte este înfricoșător, dar pe de altă parte este încurajator, s-a  creat această angoasă care s-a transformat într-o stare de anxietate generaliză. În cazul cancerului, în cazul bolii oncologice, noi nu avem de-a face doar cu pacientul, ci cu toată familia, iar această angoasă a pacientului s-a generalizat”, spune părintele Luca Bîlteanu.

”Nu poți rezista fără credință”

Frica, de obicei, este irațională și poate avea și niște baze raționale. Poate să fie frica de moarte, de incertitudine, de suferință. Această frică poate fi biruită prin cultivarea credinței, așa cum se antrenează un sportiv în fiecare zi, pentru a face față competițiilor. Exercițiul credinței este un exercițiu mult mai plenar, mai profund, nu este un exercițiu de tip orientalist, ca în yoga. Toată viața noastră trebuie să fie o trăire a cuvântului Evangheliei. Totul trebuie să înceapă de la memorarea acestui cuvânt pe care însuși Mântuitorul ni l-a spus: „Eu Voi fi cu voi până la sfârșitul veacului. Nu vă temeți, eu am biruit lumea”. Tocmai de aceea, cea mai de preț resursă a acestui popor este credința sa. Nu poți rezista ca persoană fără o credință, și nu orice credință, ci cea în Hristos. Credința în Hristos înrădăcinată în cuvintele Evangheliei găsește tot timpul noi și noi resurse, indiferent de provocări.

Preotul Luca Bîlteanu

”Nerăbdarea este primul semn de necredință”

În fața suferinței, unii bolnavi sunt lucizi și își acceptată boala ca pe o binecuvântare „au un iz de sfințenie, te și rușinezi când îi vezi atât de senini”, spune părintele Luca. Alții, în schimb, sunt revoltați și supărați pe Dumnezeu.

„Și în boala dată de noul coronavirus, pacienții se confruntă cu incapacitatea de a respira, cu insuficiența respiratorie. Iar pentru acești pacienți, resursele de credință sunt mai greu accesibile, iar aceste resurse de credință sunt ale celor din jur. Comportamentul lor trebuie să fie unul răbdător și să nu panicheze. Foarte mulți membri ai familiei devin nerăbdători și vor ca pacientul să se vindece repede, atât în boala dată de COVID-19, cât și în afecțiunea oncologică. Iar această nerăbdare este primul semn de necredință. Credința este cea care ar trebui să lumineze comportamentul celor care se îngrijesc de bolnavi, iar această credința trebuie să fie manifestată atât către bolnav, cât și în interiorul colectivului. Așa cum frica este o forță negativă, o boală societală, această credință trebuie să fie un remediu în societate, la nivelul societății. Tocmai de aceea apelul Bisericii este către Credință”, mai spune preotul Luca Bîlteanu.

Despre Înviere: „Numai așa ne întărim credința”

Indiferent de suferințele, păcatele și patimile noastre, părintele Luca spune că speranța reală a omului este cea a Învierii.

„Învierea trece prin moarte, prin suferință, iar indiferent de păcatele noastre, de patimile noastre, săptămâna aceasta este invitația deschisă către Înviere. Noi trebuie să înviem încă de pe acum. Să ne îndreptăm către Înviere urmându-l pe Hristos pe Cruce și să reflectăm la vânzarea lui Iuda, și să nu-l condamnăm pe Iuda. Nu trebuie să alergăm la mall să ne facem cumpărăturile, că și asta reprezintă tot o frică de noi, ci să rămânem lângă crucea lui Hristos. Numai așa ne întărim credința care ne va face să fim biruitori, iar sâmbătă spre duminică noapte, să fim martorii Învierii lui Hristos și să avem acestă conștiință că, fiind martorii acestei Învieri, suntem martorii propriei noastre învieri”, spune părintele Luca.