Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Petre Daea: „Eu la legume am un preţ al respectului, pentru că e o muncă extraordinară. Vă rog pe toți, în fiecare moment, să cumpărăm produse de la oamenii noștri”

VIDEO | Petre Daea: „Eu la legume am un preţ al respectului, pentru că e o muncă extraordinară. Vă rog pe toți, în fiecare moment, să cumpărăm produse de la oamenii noștri”

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a vorbit, joi, într-o conferinţă de presă, despre prețul legumelor din România, la ora actuală, afirmând că el are „un preţ al respectului”. De asemenea, oficialul i-a rugat pe români să cumpere legume din producția autohtonă, pentru a sprijini fermierii.

„Am văzut şi INS-ul, am văzut şi piaţa în România şi, har Domnului, din acest punct de vedere, am și fotografia datelor, dar am şi fotografia produselor. De regulă, unde plec în teren şi dacă rămân seara într-un oraş, a doua zi dimineaţă mă trezesc în piaţă. Pentru că acolo este oglinda activităţii noastre. Şi am văzut, la această dată, peste tot pe unde am fost – e adevărat, nu am fost peste toate că nu m-a prins noaptea, am mai dormit şi în maşină, în câmpuri, între oraşe, cu domnul director, că nu ne ajungea ziua – unde am intrat şi, din datele pe care le avem, avem legume.

Avem legume pentru că fermierii, în primul rând, se aşază cu legumele în zonele unde există sursă de apă. Niciun fermier din România nu se duce să pună legume pe orice suprafaţă, nu, ci acolo unde are o sursă de apă şi stabilă”, a afirmat Petre Daea.

Întrebat cum i se par preţurile actual, Petre Daea a răspuns: „Eu la legume am un preţ al respectului”.

„Petre Daea se opreşte acolo unde vine un legumicultor şi se duce la el și îi ia din mână tot ce are el. Îi spun: nu alege, că ştiu cum se fac, cu câtă greutate. Cât îmi cere, atât îi dau. Ştiţi de ce? Pentru că e o muncă extraordinară, pentru că este extraordinară munca lui, efortul lui şi ca să faci legume, mai ales în condiţiile acestea, este extraordinar de greu şi, din acest punct de vedere, spun că preţul respectului faţă de muncă lui şi ei sunt respectuoşi faţă de consumatori. Am văzut peste tot cum scad preţurile, a fost 4 lei, l-a tăiat, şi a lăsat 3,5 lei”, a precizat Petre Daea.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a lansat și un apel către români să cumpere legume din producția autohtonă, în contextul în care multe culturi din țară sunt afectate de caniculă.

„Vă rog pe toți, în fiecare moment, să cumpărăm produse de la oamenii noștri, care sunt părinții dumneavoastră, care sunt frații dumneavoastră, într-un cuvânt, de la români, ca să putem să le dăm și noi un sprijin real. Să nu treceți pe lângă ei și să ziceți că nu arată bine legumele. Fiecare își dorește ce e bine pentru pentru el.

Fermierul zice să iau cât mai multe pentru că sunt chinuit rău – chinuit cu energia, cu motorina, cu timpul, cu 44 de grade. Am fost cu directorul general, pe Lunca Dunării, la agregate – 44 de grade erau afară, de dimineața până seara. De ce ne-am dus noi, pe 44 de grade, să plecăm așa, n-aveam altceva mai bine de făcut sâmbăta și duminica? Nu, ne-a împins interesul și să vedem ce putem face. Așa și pe fermier, săracul, îl împinge vremea afară să se ducă, să ia.

Și, din acest punct de vedere, eu cred că e respectată, pe de-o parte, și poziția fermierului, pe de altă parte și a consumatorului. De aceea, o să vedeți tot timpul o legătură de respect între producătorul român și consumatorul nostru din zonă”, a menționat Petre Daea.

Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, s-a alăturat echipei Gândul, în mai 2022, ... vezi toate articolele

Citește și