VIDEO | Petre Daea: „Nu este nicio palmă de pământ în România care să nu fie afectată de seceta pedologică. E o situatie grea la porumb si floarea-soarelui și, în general, la plantele prășitoare”
This browser does not support the video element.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vorbit, joi, la Antena 3, despre seceta din țară și modul în care guvernul a gestionat situația din teren, făcând o comparație cu anul 2002. Oficialul a precizat că, deși situația culturilor de grâu este una bună, nu același lucru se poate spune și despre porumb și floarea-soarelui, care se află într-o situație dramatică.
„În primul rând, am recoltat grâul. Îl avem în adăpost, îl avem sub cheie, ne asigurăm nevoile de consum, avem și disponibilități pentru export. Ați văzut că avem culturi care sunt păstrate într-o stare de vegetație normală datorită irigațiilor, datorită condițiilor climatice, pentru că și în afara sistemelor de irigații sunt porțiuni de culturi unde vegetația este afectată, dar nu este oprită viața plantei și avem, evident, și situații grele.
Acestea sunt, de regulă, în zonele care sunt în afara perimetrului irigabil, în zonele unde solul este nisipos. Drenajul să posibilitatea cantităților de apă, care cad într-un anumit interval de timp pe areale scurte, să pătrundă și să se piardă.
La această secetă pedologică, din datele pe care ni le pun la dispoziție specialiștii, rezultă că nu este nicio palmă de pământ în România, cu mici excepții, acolo unde sunt soluri mlăștinoase, care să nu fie afectată de seceta pedologică, dat fiind faptul că regimul pluviometric din acest an, din toamna și iarna precedentă, a fost un regim aspru”, a afirmat Petre Daea.
Întrebat dacă în cariera sa de agronom a mai văzut o astfel de secetă, Petre Daea a spus că „am mai avut în 2002”.
„În toamnă, datorită temperaturilor scăzute, am pierdut 500.000 de hectare de grâu datorită înghețului și în primăvară și în vară, datorită secetei, am pierdut un milion cinci sute de mii de hectare din două milioane cinci sute de mii de hectare. Situație foarte grea!
A trebuit să mutăm din zona de vest, nord-vest a țării, din județul Bihor, din județul Satu Mare, din Arad, din Timișoara, care erau zone ce nu fuseseră atacate de cei doi factori de care am povestit, înghețul și seceta, a trebuit să aducem sămânță în Tulcea, în Constanța, în Ialomița, să însămânțăm suprafața fertilă a României”, a precizat Petre Daea.
Deși situația grâului nu se compară cu recordul catastrofal din 2002, ministrul Agriculturii a afirmat că „e o situatie grea la porumb si floarea-soarelui și, în general, la plantele acestea prășitoare, pentru ca ele s-au întalnit, în plină creștere și dezvoltare, cu lipsa de apă în sol si cu temperaturile ridicate”.