FOTO – VIDEO | O polițistă din Brăila a ajuns de râsul internetului. Tânăra, ironizată pentru felul cum dirijează traficul: „Are o fobie. Îi e frică de mașini. Să-i dea un spor de stres”

Publicat: 07 01. 2023, 14:17

O polițistă din Brăila este ironizată pe internet pentru felul ciudat în care a dirijat traficul într-o intersecție aglomerată, în ziua de Bobotează.

Tânăra polițistă, despre care presa locală spune că este subinspector la Biroul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, dirijează traficul rutier într-un fel destul de ciudat, ceea ce pare că îi derutează pe unii participanți la trafic.

Imaginile cu tânăra polițistă au ajuns virale pe internet.

Sute de persoane au comentat modul în care polițista a dirijat traficul

„Mă uit la filmare și habar nu are să dirijeze traficul. Eu dacă o întâlnesc în trafic și dansează lambada cum face acum, habar nu am ce să fac. Să trec sau să mă opresc. Trebuie să stea cu fața într-o direcție să știi dacă ți se adresează ție sau altor participanți la trafic. Dacă întinde amândouă bratele nu știe nimeni ce sa facă, care să se oprească și care să circule că ea stă mai mult pe trotuar”, a scris cineva.

„Când candidații la șefia inspectoratului iau notele și calificativele alea, ce te aștepți de la o fătucă ce a terminat academia pe repede înainte sau a fost angajată din sursă externă. Anul trecut fătuca asta se sfătuia cu un coleg agent neștiind unde să încadreze în codul rutier abaterea săvârșită de mine”, a scris altă persoană.

„Îi e frică de mașini. Are o fobie. Să-i dea un spor de stres!”, este un alt comentariu.

Au fost și oameni care au sărit în apărarea ei.

„Fetița asta avut curajul să îmbrace o haină militară care, se știe, este plină de interdicții, însă, dacă mâine s-ar reveni stagiul militar obligatoriu, vă spun că pentru mulți tineri, vor blestema ziua când s-au născut bărbați”, afirmă un domn.

„Și pe ceilalți nu-i vedeți. Chiar în spatele ei este unul cu mâinile în buzunar, sau ceilalți trei care par mai maturi și nu prea reușesc mare brânză într-o singură intersecție. Vinovată nu este ea, sunt cei care au pus-o acolo, poate nu are experiență, poate nu era momentul să fie acolo azi”, a scris altcineva.

„Toți cei care o blamează, nu ar fi rău să fie puși în locul ei pentru câteva minute. Așa suntem noi, să ne dăm „cocoși” de pe margine, să criticăm și să judecăm”, este de părere o altă persoană.