VIDEO – Polițiștii protestează, marți, în fața Ministerului de Finanțe: „Drepturile noastre sunt sfidate grosolan de către actualul Guvern. Pentru domnii guvernanți, complexitatea muncii noastre nu există”
This browser does not support the video element.
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual anunţă că vor protesta, marți, de la ora 10.00, în fața Ministerului Finanţelor. Ei sunt nemulțumiți pentru că drepturile lor „sunt în continuare sfidate grosolan” de cei care se află la putere.
„Drepturile noastre și ale întregii familii ocupaționale bugetare Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, dar și ale pensionarilor militari (rezerviști din Armată și Poliție, care pot fi rechemați oricând, la ordin, în activitate, conform Legii nr. 446/2006 ), sunt în continuare sfidate grosolan de către actualul Guvern”, conform unui comunicat de presă semnat de sindicaliștii din Poliție.
Mai mult, afirmă sursa citată, printr-un proiect legislativ inițiat recent de Ministerul Muncii (confirmat oficial de către ministrul de resort al Coaliției), „se continuă haosul în sistemul bugetar de salarizare, și așa discreționar și politizat, astfel încât doar câteva ministere, alese pe sprânceană, plus INS (pentru ,,complexitatea muncii desfășurate” – cităm din nota de fundamentare), laolaltă cu toate structurile lor teritoriale, ar beneficia de o majorare a salariului de bază de 15% (să ne explicăm: nu depreciem munca din diferite domenii de activitate și am evitat tot timpul să ne uităm în curtea altora, dar o astfel de sintagmă justificativă, inventată de inițiatorul OUG, este de neînțeles, prin raportare la noi și la celelalte ocupații bugetare)”.
O majorare consistentă, de până la 50%, ar urma să fie acordată tuturor angajaților de la stat, care lucrează în domeniul fondurilor europene (inclusiv în SNAOPSN), „în timp ce familia noastră ocupațională ar beneficia doar de jumătate din diferența amânată doi ani, care trebuia acordată, integral, la 1 ianuarie 2022 (în fond, sume infime, de 150-200 lei, anulate de inflația majoră a ultimilor ani). Deci, o altă amânare, o altă sfidare”.
„Nu putem suporta la nesfârșit deciziile preferențiale ale Guvernului și ale Coaliției care l-a generat, pentru că, în tot acest an, pe parcursul discuțiilor și al negocierilor, desfășurate la cel mai înalt nivel, deciziile care ne privesc au fost pasate de la unii la alții, fără scrupule!”, adaugă reprezentanții oamenilor legii.
„Pentru domnii guvernanți, complexitatea muncii noastre nu există”
Ei sunt nemulțumiți și de faptul că cei din Executiv nu văd „complexitatea muncii” pe care ei o prestează.
„Sutele de cazuri de polițiști ultragiați sau zecile de cazuri de colegi căzuți la datorie sunt doar niște cifre furnizate de complexitatea muncii de la Statistică, și atât!
Riscurile profesionale cotidiene și misiunile cu adevărat dificile – a căror complexitate este reală, nu generată din pix -, în lupta cu infractorii români sau importați de peste șase luni, odată cu declanșarea războiului de la granița României, nu sunt fezabile pentru Coaliție!
Nopțile nedormite și eforturile mari ale colegilor de la Frontieră, de la Imigrări, de la Combaterea Crimei Organizate și Antidrog sau din alte structuri, pentru securizarea granițelor UE, dar și sfidarea miilor de polițiști judiciariști, care susțin activitatea Parchetelor și întregul proces penal românesc, pe salarii înghețate la nivel infim, niciuna dintre aceste probleme sau misiuni nu este atât de ,,complexă” pentru guvernanți, încât să le dea de gândit să aplice măcar legea salarizării, pe care tot ei au votat-o în Parlament!
Dacă nu vom avea un răspuns pozitiv din partea Guvernului, cât mai urgent, vom extinde manifestările, în mod legal, la nivel național, recurgând la acțiuni de protest inedite”, conchid polițiștii.