VIDEO | Prefect: ”În camera în care se detona mina la uzina de la Băbeni trebuia să fie o persoană și erau patru”
This browser does not support the video element.
Prefectul județului Vâlcea, Sebastian Fârtat, a declarat, joi, după explozia de la uzina de armament din Băbeni, că în încăperea în care se detonata mina trebuia să fie o singură persoană și erau patru, toate fiind găsite decedate.
Prefectul a mai spus că, din ce a aflat de la reprezentanţii uzinei, nu ar fi fost respectată procedura de detonare a unei mine, dar a precizat că anchetatorii și inspectorii de la ITM sunt cei care vor stabili ce s-a întâmplat în camera în care a avut loc explozia.
”A fost o singură explozie, în timpul asanării unei mine. Din primele date și din realitatea de la fața locului, pot spune că în acea cameră trebuia să fie o singură persoană și cele patru cadavre ne demonstrează contrariul. Ancheta ne va spune însă adevărul”, a declarat prefectul Sebastian Fârtat.
Prefectul a precizat că printre cele patru persoane decedate era și șeful de echipă, care le-ar fi explicat celorlalți trei cum se face asanarea minei.
Ceilalți trei angajați, care au fost răniți, au fost preluați după explozie din afara acelei încăperi, potrivit lui Sebastian Fârtat.
El a adăugat că unii dintre anagajații care au murit în explozie aveau experiență de 25 de ani.
Prefectul a subliniat că acestea sunt primele date, urmând ca anchetatorii și inspectorii de la ITM să stabilească exact ce s-a întâmplat.
Patru persoane au murit și alte trei au fost rănite, joi, în explozia care a avut loc la Uzina Mecanică Băbeni, județul Vâlcea. Deflagrația nu a fost urmată de incendiu. În explozie au decedat trei bărbați și o femeie.
Conform informațiilor transmise de ISU Vâlcea, în timpul unei operațiuni de dezamorsare a muniției, a explodat o mină antipersonal.
Trei femei rănite în explozie au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea.
„Sunt trei victime de sex feminin, toate trei au suferit politraumatisme în urma exploziei care a avut loc la Băbeni. O singură victimă este într-o situaţie mai complicată, cu fracturi la ambele braţe. Celelalte două au plăgi superficiale de la schije, care nu pun însă probleme. Toate trei au ajuns stabile la spital”, a declarat directorul Spitalului Județean Vâlcea, Dan Ponoran.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au deschis un dosar penal și fac cercetări nerespectarea regimului materiilor explozive, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
O anchetă a fost începută și de inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, care vor stabili dacă au fost respectate măsurile de securitate şi sănătate în muncă.
Uzina Mecanică Băbeni a fost înființată în 1983 și este concentrată pe producția de tehnologie militară. Uzina Băbeni este o companie certificată ca furnizor pentru Ministerul Apărării din România și pentru NATO.
În 2019, o altă explozie a avut loc la aceeași fabrică. Atunci, cauza exploziei a fost un proiectil. Un angajat de 22 de ani a murit în acea explozie.