Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Premierul anunță noi decizii în cazul Blue Air. Nicolae Ciucă: „Cei care au greșit trebuie să plătească pentru ceea ce au făcut”

VIDEO | Premierul anunță noi decizii în cazul Blue Air. Nicolae Ciucă: „Cei care au greșit trebuie să plătească pentru ceea ce au făcut”

Premierul a anunțat, vineri, că a aprobat continuarea verificărilor în cazul scandalului Blue Air, după un prim raport de evaluare, astfel încât responsabilii să poată să identifice toate cauzele care au provocat această situație.

Întrebat cu privire la eventuale suspiciuni că ar fi fost blocate conturile fără a avea posibilitatea legală – un argument fiind că au fost deblocate a doua zi – premierul a dat un răspuns pozitiv. „Da, există și astfel de suspiciuni, motiv pentru care Corpul de control va identifica care au fost adevăratele cauze și, exact cum am menționat încă de la început, pe de o parte ne asigurăm că cetățenii trebuie să beneficieze de sprijinut statului atunci când se găsesc în fața unor astfel de situații, pe de altă parte, cei care au greșit trebuie să plătească pentru ceea ce au făcut”, a declarat Nicolae Ciucă.

Cronologia crizei Blue Air

Blue Air a anunțat, în 6 septembrie, sistarea tuturor zborurilor programate să decoleze de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022, după ce Administraţia pentru Fondul de Mediu a dispus blocarea conturilor sale, din cauza unor datorii de peste 28 de milioane de lei, reprezentând valoarea a 54.230 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021. Potrivit companiei, în perioada 6 – 11 septembrie 2022 au fost planificate și anulate 401 zboruri și 54.161 pasageri au fost afectați de anulări.

A doua zi, Executivul a adoptat, o hotărâre de Guvern privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în vederea suportării costurilor pentru repatrierea unor cetățeni români, precum și pentru acordarea unui ajutor financiar de urgență.

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a transmis, ulterior, în aceeași zi, că a suspendat decizia de poprire a conturilor companiei, după ce aceasta a solicitat eșalonarea plățiilor restante și a depus documentele nesesare. Ulterior, compania Blue Air a conformat că poprirea a fost ridicată și zborurile vor fi reluate.

AFM a prezentat atunci și etapele procesului:

  • 3 mai 2022: Agenția Națională pentru Protecția Mediului a transmis către Administrația Fondului pentru Mediu lista operatorilor care nu au restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021, în scopul demarării procedurii de stabilire și încasare a penalității în cuantum de 100 euro, echivalent în lei, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon. În baza acestor informații, a fost emisă o decizie de impunere, privind aplicarea penalității prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru compania BLUE AIR AVIATION S.A, ca urmare nerestituirii unui număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, decizie care a fost comunicată societății la data de 13 mai 2022 și care avea termen scadent de plată până la data de 5 iunie 2022, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
  • 17 mai 2020: Decizia de impunere nu a fost contestată și s-a trimis în acestă dată o solicitare de eșalonare la plată a creanțelor la Fondul pentru Mediu.
  • 24 mai 2022: Administrația Fondului pentru Mediu a răspuns solicitării prin care a informat compania BLUE AIR AVIATION S.A cu privire la cadrul legal prin care se poate realiza eșalonarea datoriei.
  • 24 iunie 2022: Compania BLUE AIR AVIATION S.A a revenit cu o adresă prin care a solicitat eșalonarea la plată a debitului provenit din decizia de impunere.
  • 15 iulie 2022: Administrația Fondului pentru Mediu a răspuns solicitării, prin care a solicitat mai multe documente pentru a realiza legal procedura de eșalonare.
  • 25 iulie 2022: Întrucât compania BLUE AIR AVIATION S.A nu a achitat suma restantă și nici nu a pus la dispoziție informațiile și documentele solicitate, nu a prezentat garanții în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Administrația Fondului pentru Mediu a demarat măsuri de executare silită și a emis un Titlu executoriu și o Somație de plată.
  • 29 august 2022: Administrația Fondului pentru Mediu a revenit cu o adresă către compania BLUE AIR AVIATION S.A prin care a adus la cunoștință faptul că se respinge eșalonarea de plată a creanțelor la Fondul pentru mediu întrucât nu au fost transmise documentele solicitate prin adresa din 15 iulie 2022.
  • 1 septembrie 2022: Întrucât contribuabilului i-a fost respinsă solicitarea de eșalonare la plată a obligațiilor la Fondul pentru mediu pentru neprezentarea documentelor solicitate și pentru că acesta nu a achitat sumele înscrise în Titlul executoriu și în Somația de plată, au fost continuate măsurile de executare silită în cadrul Dosarului de executare silită pentru recuperarea creanței datorate la Fondul pentru mediu prin emiterea adresei de înștiințare privind înființarea popririi și a adresei de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate