Premierul Nicolae Ciucă a prezentat, în mediul online, o retrospectivă a evenimentelor la care a participat în săptămâna abia încheiată, punctând principalele momente.
În cursul săptămânii au avut loc mai multe întâlniri pe care premierul Ciucă le-a considerat ”strategice” în ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen, dar și în contextul eforturilor pentru atingerea tuturor ”obiectivelor de țară propuse”.
”Sprijinul acordat de societatea civilă și mediul de afaceri este esențial pentru a putea valorifica oportunitățile pe care le are România atât pentru cetățeni, cât și pentru economie. Tocmai de aceea, săptămâna aceasta am avut mai multe întâlniri strategice, legate pe de-o parte de confirmarea perspectivei aderării României la Spațiul Schengen și pe de altă parte referitoare la modul în care, împreună, public și privat, putem să contribuim activ la atingerea obiectivelor pe care ni le-am setat ca țară.
Discuțiile cu reprezentanții Confederației Patronale Concordia au vizat și criza energiei, evoluția economiei, așteptările pentru 2023 și legislația pentru dialogul social. De asemenea, întâlnirea cu românii care trăiesc și muncesc în Spania a fost o ocazie să clarificăm așteptările lor, dar și să le spunem despre noile proiecte implementate în țară și despre oportunitățile pe care le generăm pentru a-i ajuta să revină acasă, atunci când își vor dori acest lucru”, notează Nicolae Ciucă pe pagina sa de socializare.
”Zilele acestea m-am bucurat să celebrăm, în avans, relațiile bilaterale strategice dintre România și Republica Coreea, care împlinesc anul viitor 15 ani. Am vorbit împreună despre energia nucleară și regenerabilă, digitalizare și industria de micro-chip-uri sau cooperare militară”
Premierul Nicolae Ciucă
Asumarea trecutului și promovarea educației civice sunt importante pentru cei care vor să învețe din istorie și să aibă capacitatea să apere și să promoveze democrația, drepturile și libertățile fundamentale și statul de drept, a menționat premierul Nicolae Ciucă în aceeași postare, reamintind că s-a decis ”susținerea realizării unui muzeu, la București, care să onoreze victimele totalitarismului, să promoveze educația în spiritul adevărului și al valorilor fundamentale”.
”Pe lângă această inițiativă, sunt onorat să spun că vom contribui, ca țară, la construirea Muzeului Victimelor Comunismului în Washington DC, prin care ne dorim să-i omagiem pe cei care au luptat până la capăt împotriva unui regim dictatorial și criminal.
Tot săptămâna aceasta am participat la semnarea normelor de aplicare pentru Programul Sprijin pentru România. Acesta completează măsurile de sprijin luate deja la nivel guvernamental pentru a răspunde unei crize acute a țării noastre: declinul natalității. Felicit inițiativa ministrului de resort și sper că tot mai multe femei vor fi sprijinite în îndeplinirea dorinței de a da viață.
Nu în ultimul rând, prima ședință comună a Guvernelor României și Regatului Spaniei a adus o veste bună pentru românii integrați în societatea spaniolă. Am decis înființarea unui grup de lucru comun care să găsească soluția potrivită pentru obținerea dublei cetățenii a celor care își doresc asta, deci mai multe beneficii pentru românii de acolo, fără a le mai fi impusă renunțarea la cetățenia română”, a mai precizat premierul României.
”În final, am încheiat săptămâna, dar și primul an de mandat, prin lansarea celei mai ample campanii de împădurire și semnarea a noi centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar. Nu a fost ales la întâmplare acest moment, ci am vrut să fie o reamintire a angajamentului prin care vrem să le lăsăm copiilor noștri un mediu mai curat și mai sănătos”
Nicolae Ciucă
Citește și: