VIDEO | Premierul Ucrainei: ”Am fi foarte recunoscători dacă România ar recunoaște Rusia ca stat sponsor al terorismului”
Denys Shmyhal, premierul Ucrainei, a fost prezent la deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei la Vicovul de Sus în Suceava, alături de prim ministrul României, Nicolae Ciucă.
Cei doi au susținut o conferință de presă comună, prilej cu care oficialul ucrainean a spus că poporul său ar fi recunoscător dacă România ”ar recunoaște la nivel oficial Rusia ca stat sponsor al terorismului”.
”Ne-am întâlnit într-o perioadă foarte dificilă pentru Ucraina, în care agresorul distruge toată infrastructura critică a Ucrainei, mai ales că se apropie iarna. Suntem recunoscători părţii române pentru susţinerea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei. România îi susţine activ în lupta împotriva agresorului şi susţine ideea formării unui tribunal internaţional şi parcursul nostru spre viitor. Am fi recunoscători României dacă ar recunoaşte la nivel oficial Rusia ca stat sponsor al terorismului şi ne-ar susţine în iniţiativa noastră de a exclude Rusia din OCEMN. Suntem recunoscători părţii române pentru disponibilitatea de a se implica în reconstruirea Ucrainei”, a spus premierul Ucrainei, Denys Shmyhal.
El a mulţumit României pentru „susţinerea necondiţionată a Ucrainei”, în timp ce premierul Nicolae Ciucă a afirmat că este un eveniment ”plin de semnificaţie”.
Nicolae Ciucă: ”Este un punct de trecere a frontierei între Ucraina şi Uniunea Europeană”
”Mă bucur foarte mult să îl revăd pe premierul Ucrainei, după că am avut prima întâlnire în 26 aprilie, anul acesta, la Kiev şi mă bucur să participăm, împreună la acest eveniment de deschidere a punctului de tracere a frontierei dintre România şi Ucraina. Este un eveniment plin de semnificaţie, aşa cum a subliniat şi domnul prim-ministru, care atestă relaţiile şi solidaritatea dintre ţările noastre. Într-adevăr, este primul punct de frontieră care se redeschide după mulţi ani, între ţările noastre şi nu este doar un punct de trecere a frontierei între România şi Ucraina, ci este un punct de trecere a frontierei între Ucraina şi Uniunea Europeană”, a spus premierul Nicolae Ciucă.