VIDEO | Protest în Piața Victoriei față de legea pensiilor și măsurile fiscal-bugetare. „Încercăm să tragem un semnal de alarmă”

Publicat: 16 11. 2023, 14:23

This browser does not support the video element.

Sute de oameni au protestat, joi, în fața Guvernului față de legea pensiilor și măsurile fiscal-bugetare. Manifestația a reunit polițiști locali, militari în rezervă, silviculori și ceferiști.

Sindicaliștii cer eliminarea mai multor articole incluse în proiectul legii privind sistemul public de pensii, care urmează să fie discutat în Camera Deputaților săptămâna viitoare și respectarea modelelor actuale de calcul a pensiilor pentru anumite categorii.

„Noi am venit să protestăm pentru respectarea legii 155 din 2010. În articolul 35 spune că polițistului local i se poate acorda statutul special. Guvernanții nu au respectat asta niciodată. Mai mult, în 2023 vor să lucrăm în stradă până la vârsta de 65 de ani. Nu cred că un polițist local poate face față atât la dirijarea circulației, cât și la prinderea unui infractor sau agresarea unei persoane”, a spus un protestatar.

„Protestăm pentru că vor să ne taie toate drepturile. Nu merităm ceea ce vor să facă ei. Azi, mâine, dacă nu se schimbă, venim cu familiile, cu copiii, în fața lor pentru că nu putem trăi așa. Ne taie de pe o zi pe alta salariile, sporurile”, a adăugat un alt participant la miting.

„Să ne lase drepturile dobândite prin lege”

Președintele Federației Sindicatelor Silva, Silviu Geană, a precizat că oamenii vor ca drepturile dobândite prin lege să nu fie înlăturate.

„Astăzi încercăm să tragem un semnal de alarmă cu camarazii noștri sindicaliști. Încercăm să tragem un semnal de alarmă cu privire la proiectul legii pensiilor promovat de Guvernul României fără nici un fel de dezbatere publică. Prin acest proiect de lege se încearcă abrogarea din statutele profesionale ale silvicultorilor și ale ceferiștilor, ceea ce înseamnă condiții de pensionare.

Avem, în momentul de față, condiții speciale de pensionare pentru anumite categorii de activități care se desfășoară în teren. Munca silvicultorului nu este o plimbare în parc, este o muncă pe teren accidentat, în ploaie, în vânt, în ninsoare. Apărăm pădurile țării cu prețul vieții și nu vrem nimic altceva decât să ne lase drepturile dobândite prin lege, în pace”, a precizat președintele Federației Sindicatelor Silva, Silviu Geană.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Ce au cerut și ce au primit profesorii, la aproape cinci luni de la greva declanșată. Expert în educație: „O să avem conflicte în creștere”

VIDEO | BNS: Se sistează plățile către spitale / Ciucă: Când eram premier, răspundeam / Ciolacu dă bani din Fondul de rezervă