Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Protest pentru deschiderea unui pod care riscă să se prăbușească

VIDEO | Protest pentru deschiderea unui pod care riscă să se prăbușească

VIDEO | Protest pentru deschiderea unui pod care riscă să se prăbușească

100 de localnici au protestat vineri în fața Prefecturii Olt și au cerut redeschiderea podului ce face legătura între județele Olt și Vâlcea, închis pentru că riscă să se prăbușească.

Pentru că sunt nevoiți să facă un ocol de 40 de kilometri, oamenii sunt revoltați și cer pe propria răspundere să treacă din nou pe acest pod.

Podul ce leagă cele două județe a fost închis în luna martie a acestui an, după ce partea pietonală s-a prăbușit. După mai multe expertize, autoritățile au luat decizia ca traficul sa fie restricționat în totalitate. Imediat au apărut și rutele ocolitoare, dar asta a creat nemulțumire în rândul localnicilor și elevilor care sunt nevoiți să facă un ocol de 40 de kilometri. Cu toate acestea, localnicii au cerut vineri ca podul să fie redeschis.

„Nu. Am văzut poduri mult mai degradate care sunt în continuare funcționale. Chiar aici în Slatina podul acesta a fost făcut în același timp cu cel de la Drăgășani și este funcțional”, a spus un localnic prezent la protest.

Unii elevi nu mai merg la școală din cauza închiderii podului

Mai grav este că mulți elevi nu mai merg la școală din cauza faptului ca sunt nevoiți sa meargă o distanță foarte mare până la școală.

„Eu sunt preotul de la Verguleasa și sunt și profesor de religie la Liceul Drăgășani și fac cel puțin cinci drumuri la Drăgășani și trebuie să merg la serviciu și trebuie să mă întorc și sa iau copilul de la școală. Înseamnă 500 de kilometri pe care îi fac zilnic. De asemena, sunt diriginte și 24 de elevi nu mai vin la școală”, spune un alt cetățean nemulțumit.

Prefectul județului Olt a stat de vorbă cu oamenii, însă nu a reușit să-i convingă să renunțe la protest. Autoritățile au anunțat următoarele rute ocolitoare: DN67B-DN64-DJ678C-DJ678-DN67B Drăgășani-Fișcălia-Buciumeni-Câmpu Mare.

Se mai poate folosi și următoarea rută pentru autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mică de 10 tone: DN67 B-DN64-DJ546G-DJ546-DN67 B Drăgășani-Strejești-Moșteni-Poganu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât costă pe oră un ajutor în gospodărie: Sparge lemne, curăță terenuri și chiar construiește foișoare
Digi24
Scandal de rasism cu implicare politică în Finlanda. Tânăra încoronată regină a frumuseții a rămas fără titlu după un gest controversat
Cancan.ro
EXCLUSIV | Ce arată necropsia efectuată după deshumarea Rodicăi Stănoiu. Avem rezultatele oficiale: care este cauza morții
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Propagandistul preferat al lui Putin amenință Europa: „Încă o dată, va trebui să distrugem Berlinul, Parisul, Viena”
Mediafax
Decizia UE cu privire la mașinile pe benzină și motorină. Sunt vizați milioane de șoferi din Europa
Click
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Digi24
„Moscova trebuie să simtă durerea”. Un diplomat american îl contrazice flagrant pe Donald Trump
Cancan.ro
EA e femeia care poate schimba cursul anchetei. Menajera Rodicăi Stănoiu, martor-cheie în dosarul morții suspecte
Ce se întâmplă doctore
Imagini inedite cu Cristina Șișcanu, după ce a slăbit enorm! Nu o mai recunoști! „Trebuie să mă apuc de sport și masaje”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
ARO se reinventează: Ar putea produce anual până la 10.000 de SUV-uri hibrid. Cât costă primul exemplar
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un copil la restaurant: - Carnea de elefant se mănâncă?
Descopera.ro
O supernovă sugerează că planetele asemănătoare Pământului sunt frecvente în Univers