VIDEO | Rareș Bogdan, despre exploatarea gazului românesc de firme străine: „Statul român nu-și apără interesele. Nu ne permitem să putem lăsa o companie, fie ea și grupul Engie, să se joace cu această cantitate de gaz”
This browser does not support the video element.
Prim-vicepreședinte PNL, Rareș Bogdan, a vorbit, vineri, la Antena 3, despre situaţia gazului românesc din Marea Neagră, precizând că „statul român nu-și apără interesele”, iar instituții ale statului român nu gândesc „politica de independență energetică spre care ar trebui să tindem cu toții”. Europarlamentarul s-a arătat extrem de revoltat că gazul din Marea Neagră, care se extrage de la Black Sea Oil & Gas, primul gaz din platforma continentală, a fost deja contractat de grupul Engie pe trei ani, ceea ce contravine legii din România.
„Statul român nu-și apără interesele, iar instituții ale statului român nu reușesc să apere interesele statului român și să gândească cu adevărat politica de independență energetică spre care ar trebui să tindem cu toții. În momentul acesta, compania Black Sea Oil & Gas scoate din platforma continentală a Mării Negre 3 milioane de metri cubi pe zi, ceea ce este un lucru foarte bun, ne bucurăm.
În comparație, Romgaz scoate pe zi 26-28 de milioane de metri cubi, la un necesar al României, astăzi, de 18 milooane de metri cubi. Adică acei 3 milioane de metri cubi pot veni în completarea necesarului, nu de acum, când diferența pe care o folosește România, astăzi, în zi de vară, de toamnă, o înmagazinează în depozite, pentru a o folosi la iarnă, când consumul poate să se ducă până la 60 de milioande de metri cubi pe zi.
Practic, România are nevoie, pe de-o parte, din gazul pe care îl extragem zilnic, pe de altă parte, din gazul din depozite pe care le înmagazinăm și de o diferență de până la 10 milioane de metri cubi pe zi, pe care trebuie să o luăm din surse externe”, a afirmat Rareș Bogdan.
Rareș Bogdan susține că, în orice moment, grupul Engie „poate scoate acest gaz pe baza acestui contract și să îl vândă în piețele externe, la prețul pieței”.
„Acești 3 milioane de metri cubi pe zi, pe care îi scoatem din Marea Neagră și ne bucurăm că, în sfârșit, am reușit să scoatem din cele 150 de miliarde de metri cubi care există în Marea Neagră. Din păcate, în loc ca statul român să-și apere interesele, să apere interesul cetățeanului român și al companiilor românești și să asigure că acești 3 milioane rămân în depozitele din România și vor fi folosite prioritar de către industria românească, respectiv de către instituțiile din România, din administrația publică și cetățean.
Ca o completare la ceea ce explică și extrage Romgazul și la ceea ce are înmagazinat Transgazul, a reușit performanța să lase compania să facă un contract pe termen de 3 ani de zile în avans, cu grupul Engie, care practic, în orice moment poate scoate acest gaz pe baza acestui contract și să îl vândă în piețele externe, la prețul pieței”, a precizat Rareș Bogdan.
În acest context, europarlamentarul PNL a afirmat că „nu ne permitem să putem lăsa o companie, fie ea și grupul Engie, să se joace cu această cantitate de gaz”.
„Ordonanța 27 este ordonanța prin care dreptul de preempțiune pentru orice cantitate de gaz sau energie electrică pe teritoriul național al României aparține statului român. Dacă statul român, prin reprezentanții săi, dau OK-ul că nu mai avem cantitatea respectivă de gaz, atunci compania n-are nicio problemă să facă contracte cu cine dorește și să scoată, conform economiei de piață, în piața europeană, acest gaz.
Dar astăzi, noi suntem într-o situație complicată, suntem într-o situație care se poate complica și mai mult odată cu venirea iernii, noi nu ne permitem să putem lăsa o companie, fie ea și grupul Engie, să se joace cu această cantitate de gaz. Adică România ce ia, praful de pe tobă – acei 12, 5% redevență – sau devine jucător și acumulează la gazul pe care îl extrage propriu?
În loc să ne bucurăm de faptul că avem acest avantaj, pe care nu-l au alte state europene, și avem o dependență extrem de redusă de gazul rusesc – între 9 și 15% – România își scoate gazul din platforma continentală, în loc să-l adauge la gazul pe care-l administrează Transgaz în depozite”, a menționat Rareș Bogdan.