Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Răspunsul hipersonic al Statelor Unite (DOCUMENTAR)

VIDEO | Răspunsul hipersonic al Statelor Unite (DOCUMENTAR)

Aviația americană a anunțat testarea cu succes a unei rachete hipersonice lansate de un bombardier strategic B-52, ARRW. Testul s-a desfășurat pe 14 mai și a avut loc deasupra coastei Californiei de Sud. Asta se întâmplă la două luni o după altă testare reușită a unei arme hipersonice, HAWC.

În urmă cu o lună, forțele aeriene americane au anunțat că programul a suferit întârzieri din cauza anomaliilor recente ale testelor de zbor.

US Air Force susține că, prin intermediul testului, s-a reușit lansarea prototipului unei rachete hipersonice AGM-183A, denumite „Air-launched Rapid Response Weapon – ARRW” („Armă de Reacție Rapidă Lansată din Aer”).

„Aceasta a fost o realizare majoră a echipei ARRW, pentru întreprinderea de arme și pentru forțele noastre aeriene”, a spus generalul Heath Collins, ofițerul executiv de program al Forțelor Aeriene pentru arme.

Conform unui comunicat al US Air Force, racheta a atins o „viteză hipersonică”, fără a fi oferite alte detalii, precum durata zborului sau altitudinea atinsă.

„După separarea de avion, motorul-rachetă al AARW a pornit și a funcționat exact cât era preconizat, atingând o viteză hipersonică de cinci ori mai mare decât cea a sunetului”, se arată în comunicatul forțelor aeriene.

AARW este o armă hipersonică care poate fi lansată cu ajutorul unei rachete clasice și transportat până în straturile superioare ale atmosferei, de unde e apoi lansat asupra țintei pe care o are în vizor.

„Planoarele hipersonice” au motoare de tip scramjet „Supersonic Combustion Ramjet”, care folosesc oxigenul din aer pentru arderea în regim supersonic a combustibiluluiși care asigură astfel propulsia „planorului” la viteze hipersonice.

Racheta de rapel poate lansa ARRW la viteze mai mari de Mach 5 sau de cinci ori viteza sunetului. Un vehicul de alunecare hiersonic se separă apoi de rapel și alunecă cu viteză mare spre ținta pe care o avea în vizor.

Programul american ARRW a suferit în trecut trei eșecuri consecutive, înaintea testului reușit de pe 14 mai. Cu o zi înainte de acest test, secretarul forțelor aeriene Frank Kendall a recunoscut problemele pe care le-a întâmpinat programul ARRW.

„Programul nu a avut succes în cercetare și dezvoltare până în prezent”,  a declarat Frank Kendall.

„Vrem să vedem dovada succesului înainte de a lua decizia privind angajamentul față de producție, așa că vom aștepta și vom vedea.”

Pentagonul a pus un accent sporit pe dezvoltarea armelor hipersonice, abia după ce parlamentarii au devenit îngrijorați că SUA rămâne în urma programelor chineze și rusești.

Anul trecut, China a testat cu succes o armă hipersonică care a orbitat înainte de a-și atinge ținta. Mai recent, Rusia a devenit prima țară care a folosit vreodată arme hipersonice în război, când și-a lansat rachetele Iskander și Kinjal în războiul din Ucraina.

Până în acest moment, Pentagonul estimează că Rusia a folosit peste 10 arme hipersonice în Ucraina.

Primul test reușit al americanilor

În luna martie, Statele Unite ale Americii au admis testarea cu succes a unei rachete hipersonice numite HAWC sau „Arma Conceptuală Hipersonică” (Hypersonic Air-breathing Weapon Concept), lansată tot cu ajutorul unui bombardier strategic B-52, în largul coastei de vest a SUA.

HAWC a fost lansat de pe un bombardier B-52 în largul coastei de vest. Un propulsor a accelerat racheta la viteză mare, moment în care motorul statoreactor s-a aprins și a propulsat racheta la viteze hipersonice de Mach 5 și mai mari.

Racheta testată în martie a zburat aproape 500 de kilometri, la o altitudine de aproximativ 20.000 de metri. Americanii au ținut secret acest anunț ca să nu escaladeze tensiunile cu Rusia, în contextul războiului din Ucraina.

Cu doar câteva zile înaintea testului din martie și Rusia a admis folosirea în premieră a rachetei hipersonice Kinjal în Ucraina.

„Cu siguranță există un rol pentru hipersonice și trebuie să investim în asta și să le procurăm în anumite cantități, dar există încă o întrebare deschisă în mintea mea cu privire la care este combinația cea mai eficientă din punct de vedere al costurilor”, a subliniat Frank Kendall, secretarul Forțelor Aeriene.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, nu s-a declarat impresionat de racheta hipersonică Kinjal a Rusiei și nu a considerat că această armă „ar putea decide soarta unui război”.

Conform experților occidentali, Kinjal reprezintă o versiune care poate fi lansată din aer, de un avion MiG-31, a rachetei Iskander, care reprezintă o rachetă „clasică”, mai exact una balistică cu rază scurtă de acțiune.

În schimb, susțin americanii, racheta hipersonică HAWC testată în luna martie reprezintă o versiune mai sofisticată, care folosește motor scramjet.

În proiectul de buget pentru anul fiscal 2023, Administrația Biden a solicitat 7,2 miliarde de dolari, bani destinați „armelor cu rază lungă de acțiune”, categorie în care intră și rachetele hipersonice.

În aceeași temă, Pentagonul pare să fie însă mai preocupat de progresele Chinei în privința armelor hipersonice, decât de cele ale Rusiei.

Șeful Pentagonului, generalul Mark Milley, s-a arătat îngrijorat de progresele pe care China le-a înregistrat în domeniul armelor hipersonice.

De asemenea, generalul John Hyten a calificat drept „uluitoare” dezvoltarea pe care China a realizat-o  în domeniul armelor hipesonice și susține că există riscul ca Beijingul să depășească atât SUA cât și Rusia în această privință.

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele

Citește și