VIDEO Războiul armelor vs. războiul virtual. Ion Cristoiu: „Primul război din istoria lumii în care se folosesc rețelele sociale”
This browser does not support the video element.
Războiul mediatic între Rusia și Ucraina se duce cu precădere pe rețelele sociale, a spus publicistul și scriitorul Ion Cristoiu, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială ”Războiul din Ucraina” transmisă live de Gândul.
Întrebat în ce măsură războiul din Ucraina se duce în rețelele sociale, Ion Cristoiu a răspuns: „Este primul război din istoria lumii unde se folosesc cu precădere rețelele sociale”.
Dacă în alte perioade de conflict, comunicarea se făcea prin radio sau televiziune, acum, în timpul războiului din Ucraina, se face mai mult pe rețelele sociale, întrucât tehnologia este acum la îndemâna tuturor.
„A fost un moment în care s-a folosit mult radioul, la războiul din Vietnam și din Golf s-a folosit mult televiziunea și acum se folosesc foarte mult rețelele sociale. Din nefericire, trăim unul dintre cele mai mari evenimente ale secolului. Nu cred că mai putem trăi un altul. Ar fi un al treilea război nuclear și ar fi cazul să urâm mai puțin și să gândim mai mult”, a afirmat Ion Cristoiu.
Publicistul afirmă că în momentul de față doar Rusia mai comunică pe căi oficiale, așa cum se făcea în trecut, iar Ucraina apelează la un nou tip de comunicare.
„Unul dintre războaiele de acum este: războiul mediatic între cele două părți. În al doilea război mondial aveai comunicate oficiale și se dădea și o hartă în fiecare zi. Își puteai da seama indiferent de interpretare cam pe unde se desfășura. La ora actuala avem așa – rușii folosesc aproape în exclusivitate numai declarații oficiale fie ale ministrului apărării, fie a lui Putin. Ei nu comunică deloc pe Twitter, pe Instagram”, a spus el.
Cristoiu spune că declarațiile pe care le face Zelenski nu vizează starea de război. De asemenea, el spune că presa internațională preia informațiile de pe Twitter fără verificare, „dar nu poți să spui că a mințit partea ucraineană”.
El afirmă că fake-news-urile din ultima vreme lansate pe piață de ruși au făcut ca orice informație pe care o transmit să fie percepută ca atare, indiferent dacă este sau nu așa.
„În partea ucraineană avem unul dintre cele mai ciudate războaie. Noi avem foarte puține declarații oficiale. Când e vorba de partea rusă, marea presă a lumii spune„ nu se verifică dintr-o altă sursă”.
Este foarte interesant că se practică acest fake news. După părerea mea ele sunt exclusiv produsul rușilor, nu al ucrainenilor. În momentul în care arăți că a fost fake news și dai ceva adevărat nu mai crede nimeni”, a declarat Ion Cristoiu.
Află totul despre războiul din Ucraina doar la Marius Tucă Show pe gândul.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.