VIDEO | Reacția lui George Buhnici, după ce a fost amendat de CNCD: „Interviul acela, realizat întâmplător, în toiul nopții, a fost decupat, editat, ilustrat și a primit și un titlu mare pe ecran, menit să instige”
This browser does not support the video element.
George Buhnici a reacționat public după ce a fost sancționat cu o amendă de 20.000 de lei de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în urma afirmațiile sale legate de femei. Vloggerul a postat un videoclip, pe canalul său de YouTube, în care susține că interviul respectiv a fost editat într-o manieră în care să instige publicul și să se ajungă în această situație.
„Am aflat dintr-un comunicat de presă că am fost sancționat cu o amendă de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. E vorba despre afirmațiile din interviul acordat unei televiziuni, la festivalul Neversea. În același mod, am mai aflat, inițial, că sunt investigat. Din presă, am aflat, pe surse, că m-aș fi eschivat la prima audiere și tot din presă am aflat, apoi, stadiul anchetei, iar apoi, chiar și primele argumente pentru această decizie.
Anumite publicații au, iată, mai multe date din acest dosar decât am eu, care sunt parte. Vorbim despre o decizie pe care încă o aștept și fără de care nu pot decât să speculez ce s-a reținut legal în acest caz”, a afirmat George Buhnici.
George Buhnici a afirmat că nu a știut care este intenția reală a reporterului care i-a luat interviul și nici a realizatorilor show-ului respectiv.
„Ce mi se pare, însă, disproporționat este că, în aceste două luni, am ajuns obiectul unei vânători de vrăjitoare, în care oricine a putut să capitalizeze imagine în urma acestui subiect, a făcut-o, chiar și cu riscul unor abuzuri. Interviul acela, realizat întâmplător, în toiul nopții, a fost decupat, editat, ilustrat și a primit și un titlu mare pe ecran, menit să instige. Nu am știut intenția reporterului și realizatorilor acelui show de cancan.
Când l-am văzut, am cerut să fie șters de televiziunea în cauză de pe canalul de YouTube. Aceasta a ales să dea curs cererii mele, ca apoi, să-l publice din nou, după câteva ore. E public și acum și cui folosește asta? Între timp, sute de articole au apărut în presă, dar nicio solicitare din partea mea, de la autorii lor”, a precizat George Buhnici.
Vloggerul a precizat că mesajul pe care l-a transmis în cadrul interviului „nu este unul discriminatoriu”, fiind de părere că „dreptul la liberă exprimare face parte din democrația noastră”.
„Înapoi la dosarul CNCD, unde, împreună cu avocata mea, am prezentat argumentele noastre, la termenul din data de 23 august, fiind credința noastră că, în ciuda cuvintelor nepotrivite, mesajul transmis nu este unul discriminatoriu. Consider că presa și internetul, în general, nu sunt locurile unde se decid chestiuni de drept. Și până la articolele pe surse și comunicatul de presă de astăzi, am crezut că și autoritățile sunt de aceeași părere. M-am înșelat.
Vă întreb, însă: credeți că avalanșa asta de ură, calomniile și amenințările sunt o măsură suficientă pentru interviul meu, care nu a țintit nicio persoană, cu nume și prenume, ci o problemă de sănătate publică? Unde ar trebui să se încheie acest episod? Ce ar trebui să pățesc? Dreptul la liberă exprimare face parte din democrația noastră, la fel ca responsabilitatea în fața legii”, a menționat George Buhnici.
Scandalul a izbucnit după ce George Buhnici a criticat aspectul fizic al femeilor care se afișează la plajă, în costum de baie, „cu celulită și vergeturi” și a lăudat-o pe Lorena, soția sa, susținând că are un corp de „minoră”. Cristian Jura, membru în Consiliul Director al CNCD, a declarat, în exclusivitate pentru GÂNDUL, că amenda a fost decisă ca urmare a impactului negativ al declarațiilor lui Buhnici asupra demnității femeilor.