Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Robert Negoiță a venit să discute cu cetățenii în Parcul IOR. Nicușor Dan nu a dat curs invitației edilului Sectorului 3

VIDEO | Robert Negoiță a venit să discute cu cetățenii în Parcul IOR. Nicușor Dan nu a dat curs invitației edilului Sectorului 3

Robert Negoiță s-a întâlnit, joi, cu cetățenii Sectorului 3, în urma invitației pe care i-a adresat-o primarului Capitalei, prin care îi solicita acestuia să explice ce decizie a luat legat de retrocedarea Parcului IOR. 

„Să plece acasă, să ne lase în pace”, i-a transmis Negoiță primarului Capitalei.

Robert Negoiță i-a cerut lui Nicușor Dan să ofere explicații, după ce 4.000 m² de vegetație au ars, luni seara, în parcul IOR din Capitală. Deși primarul Municipiului București nu a dat curs invitației edilului Sectorului 3, Robert Negoiță a răspuns întrebărilor cetățenilor care au venit la întâlnire.

Aflat în mijlocul mulțimii în Parcul IOR, Robert Negoiță a stat de vorbă cu cetățenii, reamintind totodată istoricul disputei cu Primăria Generală, pentru retrocedarea a 12 hectare din acest parc. Edilul Sectorului 3 a vorbit despre ”proprietari fără chip, ascunși, în spatele unei doamne în vârstă de vreo 80 și ceva, 90 de ani”. Mai mult decât atât, Negoiță susține că responsabilii din Primăria Generală sunt ticăloși:

”Până când să sperăm că ajunge? Aș vrea să fac un mic bilanț pentru a se ști unde suntem astăzi și cum am ajuns aici. Deci, Primăria Sector 3 a făcut proces în instanță pentru a recupera această bucată de parc, 12 hectare, aproximativ din parcul IOR. Ei bine în 2019, Primăria Sector 3 câștigă procesul cu ticăloșii, adică niște proprietari fără chip, ascunși, în spatele unei doamne în vârstă de vreo 80 și ceva, 90 de ani. Dar când zic ticăloși, s-ar putea să se includă și responsabilii de la Primăria Generală, pentru că aș ruga pe cineva să dea citire, hotărârii de instanță din 2019. Instanța decide nulitate absolută a dispoziției numărul 4333 din 18/05/2005 decizia Primarului General prin care se retrocedează acest teren. Deci nulitate absolută. Așa a spus instanța în favoarea Primăriei Sectorului 3.

Deci, în 2019 noi am câștigat pe fond, instanța spune așa constată nulitatea absolută. Dar referitor la acel titlu de punere în posesie, de retrocedare, ce credeți că se întâmplă imediat, în 2019? Primăria Generală atenție, Primăria Generală face recurs, contestă decizia judecătorească prin care ne luăm parcul înapoi și hai să vedem ce zice Primăria Generală în către înalta curte. În recurs, Primăria Generală susține că terenul a fost în patrimoniul Municipiului București, liber de construcții. Mai tare, terenul a fost în patrimoniul Municipiului București, liber de construcții, pe acesta neexistând construcții. Deci nicio altă amenajare, nici anterior preluării și nici la momentul restituirii. Asta se susține. De asta, când zicem ticăloși, includem Primăria Generală și o spun cu mult regret.

Înainte de asta, vă reamintesc în instanță Primăria Generală a făcut niște afirmații, le avem aici. Deci toată perioada au luptat împotriva noastră. Ce spune instanța acuma, după intervenția, după recursul lor la Înalta Curte, vine instanța și zice că nu justifică cererea reclamantului de desființare a dispoziției, adică a Primăriei Sectorului 3, atât timp cât în prezent nu are un drept de proprietate asupra imobilului și nici alt titlu determinant de starea de fapt a terenului în baza căruia exercită folosința”, a punctat Primarul Sectorului 3.

Avocații au susținut nu se poate justifica un interes, întrucât dacă s-ar admite acțiunea, terenul ar reveni în patrimoniul Municipiului București și nicidecum în patrimoniul Sectorului 3, care nu fusese proprietarul. 

Robert Negoiţă i-a cerut primarului General, Nicuşor Dan, să urgenteze măsurile privind partea retrocedată din Parcul IOR şi să dispună ca Primăria Generală să ceară în instanţă anularea actului de retrocedare:

„Un teren pe care tu nu l-a avut niciodată, el a fost al Primăriei Generale, iar Primăria Generală, proprietarul nu-l vrea și vine avocatul Primăriei Generale care zice stimată instanță, dacă acceptați cererea Primăriei Sector 3, asta înseamnă terenul se întoarce la noi. Noi nu vrem. Și instanța constată treaba asta și zice tu, Primăria Sector 3 n-ai calitate procesuală, tu nu poți faci chestia asta, tu vrei treci strada pe unu care nu vrea treacă strada, ca traducem în română. Deci Primăria Generală nu vrea terenul ăsta înapoi. Această decizie se duce la Curtea de Apel, noi contestăm, normal, se duce la Înalta Curte, care păstrează această decizie. Și fie vorba între noi, instanța n-are nicio vină, pentru proprietarul, nevrând terenul înapoi, nu poate instanța zică tu nu vrei, dar eu ți-l dau”, a explicat Robert Negoiță situația legată retrocedarea parcului IOR.

Edilul Sectorului 3 a atras atenția și asupra faptului că deși Nicușor Dan a promis că va face acest proces în mai puțin de două luni, lucrurile nu s-au rezolvat nici după 6 luni:

Știți bine pe lumea asta poți iei cu forța, da, nu poți dai cu forța. Ori în acest context, context, eu cer de nenumărate ori primarului general facă proces, plecând de la hotărârea din 2019, unde se constată nulitate absolută. Vine aici primarul general și face baie de mulțime și promite în 6 săptămâni face proces. Astăzi în șase luni și procesul nu apare” atrage atenția Robert Negoiță.

Scrisoarea lui Robert Negoiță către Nicușor Dan

Robert Negoiță i-a transmis miercuri o scrisoare deschisă primarului Capitalei prin care îi solicita să explice cetățenilor Sectorului 3 ce decizie a luat legat de retrocedarea Parcului IOR. Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță a transmis o scrisoare deschisă către Primarul General la Capitalei, Nicușor Dan prin care îl invita pe acesta joi, începând cu ora 17.00, alături de cetățenii Sectorului 3, în zona retrocedată din parcul IOR, pentru a răspunde ce decizie a luat cu privire la contestarea în instanță a dispoziției de retrocedare. Reamintim faptul că primarul Capitalei a declarat în urmă cu aproximativ 6 luni că va analiza situația retrocedării celor 12 hectare de parc și că, în 6 săptămâni va lua o decizie cu privire la salvarea parcului:

”Domnule Primar General,

Mă adresez dvs pe această cale, în speranța că, măcar în al doisprezecelea ceas, veți auzi strigătul disperat al comunității noastre, a Sectorului 3, o componentă semnificativă a orașului pe care îl conduceți, pentru salvarea terenului retrocedat ILEGAL din Parcul IOR.

  Se fac șase luni, domnule Primar General, de când ați venit pentru prima oară să vedeți dezastrul făcut aici de cei care vor cu orice preț să ne fure parcul nostru, oaza noastră de liniște. Ați promis atunci că în cel mult șase săptămâni veți finaliza o analiză pe care voiați să o faceți și ne veți spune dacă veți lupta alături de noi pentru recuperarea acestor aproape 12 ha de parc ce NU trebuiau niciodată retrocedate sau veți rămâne fidel intereselor Mafiei Retrocedărilor.

Putem să ne imaginăm presiunea la care și dvs sunteți supus, poate teama ca urmare a amenințărilor și intimidărilor. Le știu prea bine, le primesc și eu pe toate căile posibile, doar, doar renunț și le fac jocurile. Dar împreună, domnule Primar General, dacă vă decideți să alegeți calea luptei drepte și întemeiate pentru a recupera ceva ce NU trebuia niciodată retrocedat, putem să aducem câștigul pentru comunitatea S3, pentru București.

             În acest sens, vă aștept mâine, 31.08.2023, la ora 17:00, la intrarea în Parcul IOR dinspre Biserica Maramureșeană, alături de cetățenii Sectorului 3 ca să ne spuneți concluziile analizei dvs și decizia pe care o luați referitor la calea pe care o alegeți: alături de noi pentru a reîntregi Parcul IOR sau alături de interesele josnice ale celor care vor să ne prădeze de o parte din cel mai frumos parc din capitală.

În speranța că interesul comunității va cântări mai greu în prioritățile dvs, aștept cu nerăbdare să ne vedem mâine” i-a transmis Robert Negoiță, primarului General.

Istoria retrocedării controversate a celor 12 hectare din Parcul IOR

Parcul IOR, care este amenajat încă din anul 1980, a pierdut în 2005 aproape 12 hectare, cuprinsă între bulevardele Liviu Rebreanu, Nicolae Grigorescu, Constantin Brâncuși și malul lacului. . Deși controversata retrocedare a terenului a fost contestată în instanță, situația nu a putut fi schimbată.

”Terenurile situate în Bucureşti, str. Liviu Rebreanu F.N sector 3, Lotul 71 – în suprafaţa de 112.399,19 mp și Lotul 16 – în suprafaţa de 10.127,43 mp au fost restituite în natură, pe vechiul amplasament, în proprietatea doamnei Maria COCORU în baza Dispoziţiei Primarului General – Adriean Videanu nr. 4333/18.05.2005, respectiv4334/18.05.2005″, se arăta într-un comunicat din 2013 al Primăriei Sectorului 3, care atunci a pus și panouri pe care scria că acolo este zonă retrocedată, după ce oamenii au reclamat gunoaiele adunate.

Primul proprietar ar fi fost un bărbat care la acea vreme avea 91 de ani. La scurt timp, acesta i-a cedat drepturile litigioase Mariei Cocoru.

În 2005, în timpul mandatului primarului Adrian Videanu, s-a decis, în Comisia pentru Legea 10, condusă la acea vreme de viceprimarul Ludovic Orban, punerea în posesie cu cele 12 hectare de teren din Parcul IOR a Mariei Cocoru.

Ulterior, Primăria Sectorului 3 a cerut în instanță anularea titlului de proprietate şi punerea în posesie pentru cele 12 hectare retrocedate din Parcul IOR. Primăria Sectorului 3 a obținut câștig de cauză la Curtea de Apel București, dar a pierdut definitiv procesul la Înalta Curte de Casație și Justiție, după mulți ani de judecată.

 


CITIȚI ȘI:

UPDATE | Incendiul din Parcul IOR a fost stins. A fost afectată o suprafață de aproape 4.000 mp

VIDEO | Peste o mie de oameni au protestat pentru salvarea zonei retrocedate din Parcul IOR. „Copacii sunt masacrați”

Liberalii din Sectorul 3 au început o acțiune de monitorizare a celor 11 hectare de teren retrocedate din Parcul IOR

Citește și