VIDEO| Șapte morţi şi opt răniţi, după un accident cumplit pe DN2. Raed Arafat: „Sunt și minori decedați”
Un tragic accident de circulaţie a avut loc duminică dimineaţă, pe DN 2 – E85, în localitatea Răcăciuni, din județul Băcău. Șapte persoane, printre care și doi copii, şi-au pierdut viaţa şi alte opt sunt rănite, în urma unei coliziuni frontale între un autoturism şi un microbuz.
În urma accidentului, polițiștii din Bacău au deschis un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
UPDATE 12:00 Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Bacău au oferit primele informații despre victimele care au ajuns în unitatea medicală în urma accidentului.
„Sunt foarte grav unii dintre ei, sunt sub investigații: radiologice, la computer tomograf. Au fost aduși la noi cinci pacienți, trei adulți și doi minori, asta e tot ce vă pot spune la momentul de față. Au fost aduși conștienți, dar multe pot interveni”, a declarat Mirela Romaneț, purtătorul de cuvânt al spitalului din Bacău, pentru Ziarul de Bacău.
UPDATE ora 10.55: Planul roșu de intervenție a fost dezactivat în jurul orei 10:20, iar traficul a fost reluat, se circulă alternativ, pe un singur sens de mers.
Raed Arafat, șeful DSU, a declarat că la locul accidentului au fost trimise echipe din trei județe, din Bacău, din Galați și din Vrancea, plus elicopterul care a plecat de la Iași. De asemenea, Arafat a vorbit și despre starea victimelor implicate în accident.
„Printre decedați sunt doi minori și un adult din autoturismul cu care s-a ciocnit microbuzul și 4 adulți din microbuz, iar răniții sunt 5, dacă nu greșesc, doi minori printre ei. victimele au fost transportate, în principal, în județul Bacău. Știu că persoanele respective erau conștiente, dar asta nu înseamnă că nu se pot descoperi leziuni. Într-un accident în care au fost decese, orice persoană, chiar dacă este conștientă, poate să aibă încă anumite leziuni interne care să se descopere la spital”, a declarat Raed Arafat, duminică, într-o intervenție la Antena 3.
UPDATE 09:33: Alte cinci persoane rănite – trei adulți și doi copii – au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Bacău.
„În urma coliziunii dintre un microbuz și un autoturism au rezultat 12 victime astfel: în autoturism erau 5 persoane (2 adulti și 3 minori), iar in microbuz 7 persoane adulte. Au decedat 1 adult și 2 minori din autoturism și 4 adulti din microbuz. 5 persoane( 1 minor si 4 adulti) au fost preluate de catre ambulantele SAJ”, potrivit unui comunicat al ISU Bacău.
Știre inițială
Un microbuz în care se aflau 15 persoane s-a izbit de un autoturism, duminică dimineață, pe DN 2, în apropiere de localitatea Răcăciuni din județul Bacău
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat Planul Roşu de intervenţie. Au fost alocate forţe de la ATPVM de la ISU Galaţi, 11 ambulanțe SMURD si descarcerare grea, o autospecdială de stingere cu spumă şi apă şi un elicopter SMURD Iaşi. Drumul este complet blocat.
„Pe DN2 Bacău-Adjud, la ieşire din localitatea Răcăciuni, judeţul Bacău, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz în care se aflau 15 persoane”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Potrivit informațiilor de la fața locului, microbuzul a ajuns într-un şanţ de pe marginea drumului, iar pasagerii, care nu purtau centura de siguranţă, au fost aruncaţi unul peste altul.