VIDEO | Sebastian Burduja, la Gândul Exclusiv: „Mi-am asumat că nu vor tremura românii nici de frig, nici de frica facturilor”

Publicat: 18 11. 2023, 15:00

This browser does not support the video element.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei și președinte al PNL Sector 1, a fost invitatul lui Bogdan Pavel la Gândul Exclusiv. Românii ar trebui să stea liniștiți în privința prețurilor la energia electrică și gazele naturale, spune ministrul.

„Trebuie să stăm fără grijă. Mi-am asumat că nu vor tremura românii nici de frig, nici de frica facturilor. Avem o schemă de plafonare-compensare. Ea funcționează cel puțin pentru consumatorii finali. Avem al patrulea cel mai ieftin gaz din Europa când vorbim de acest preț plafonat, iar la energie electrică suntem undeva la jumătatea clasamentului, în plină criză energetică. Schema va fi valabilă până în martie 2025. Asta ne străduim și în dialogul Comisia Europeană. Cinci milioane de gospodării din această țară au plătit factura la curent 35 de lei, deci o sumă rezonabilă”, a declarat Sebastian Burduja.

Întrebat ce se întâmplă în cazul în care și gazul și curentul electric vor merge în continuare în jos și dacă există posibilitatea ca această plafonare să dispară, ministrul Energiei a spus că „plafonarea asigură o protecție a consumatorului final, a cetățeanului de rând și a companiilor românești. Am tot spus că energia este inima economiei. Dacă avem o energie competitivă, merge și economia, avem și locuri de muncă, se aprinde becul de la casă, avem și o factură rezonabilă la finalul lunii și asta este important. Deci, suntem în acești parametri și, cum vă spuneam, ne dorim să păstrăm această schemă și iarna aceasta și iarna viitoare.”

Sebastian Burduja: „Ministerul Energiei are datorii de 1,7 miliarde de lei”

„La finalul lunii ne vine o factură și vedem un preț plafonat. Furnizorii achită această diferență dintre prețul plafonat și prețul la care este achiziționată energia electrică sau sunt achiziționate gaze naturale, prin schema de plafonare-compensare. Ceea ce s-a întâmplat acum a fost că statul român a rămas în urmă.

Este adevărat, au fost întârzieri, iar asta și pentru că furnizorii nu au venit la timp cu facturile, dar și pentru că s-a tot schimbat legislația. Am făcut rost de bani prin diverse soluții (am luat bani din fondul de solidaritate).

Sumele vin peste noi, restanțele vin peste noi. Ministerul Energiei are datorii de 1,7 miliarde de lei. Sperăm ca în ianuarie-februarie să închidem aceste datorii”, a mai spus ministrul Energiei.

Urmăriți AICI emisiunea integrală: