Combinatul siderurgic din Hunedoara a fost, timp de 50 de ani, unul din cele mai bine păzite obiective din țară.
Câțiva ani au fost necesari ca Uzinele de Fier ale Hunedoarei să devină cel mai mare combinat metalurgic din sud-estul Europei.
Investiția a venit din nevoia comuniștilor de a crește producția de fontă și oțel.
Odată cu extinderea combinatului, între 1947-1956, populația orașului a ajuns, de la circa 6.000 de locuitori, la 36.000 de locuitori.
Vechile furnale ale Uzinelor de Fier au fost modernizate, au fost construite o uzină de cocsificare, prăjitoare noi, laminoarele au fost dezvoltate, iar capacitatea de producție a oțelăriei a fost crescută.
Combinatul a devenit o adevărată „fortăreață” din punct de vedere al protecției.
În anii 1950 au fost amplasate pe dealurile din jurul Hunedoarei sisteme de protecția împotriva atacurilor aeriene.
Un asemenea loc se află la marginea satului Răcăștia. În cazul unor bombardamente, arătau notele secrete ale CIA, muncitorii se puteau adăposti în trei buncăre uriașe, rezistene la orice bombă.
Potrivit unui raport CIA din 1955, aceste buncăre erau suficient de spațioase încât să permită locatarilor să se adăpostească aici. Ele erau săpate la o adâncime de 5 metri sub pământ, având pereții din beton atât de puternici, încât ar fi rezistat la bomba atomică.
Anual, localnicii luau parte la cursuri de apărare antiaeriană.
Cel mai cunoscut buncăr din Hunedoara se află lângă combinat, datând din 1960, cu coridoare de o lungime de 500 metri, dispuse în forma literei H.
Rețeaua de conducte care împânzea subsolurile combinatului era folosită la transportul gazelor, păcurii, pentru termoficare și instalații electrice.
Un tunel păstrat parțial, lung de circa 2 km, era folosit în sistemul de aeraj al Fabricii de oxigen a combinatului, înființat în 1965. Tunelul de beton începea din zona Ceangăi, trecea pe sub șoseaua Hunedoara -deva apoi avea capătul în apropiere de halda de zgură a combinatului, pe dealul Buituriului, scrie adevărul.ro.