VIDEO | Securitate maximă la Moscova. PARADOXUL din discursul lui Putin de Ziua Victoriei. „Rusia se apără împotriva terorismului internațional”

Publicat: 09 05. 2023, 11:15
Actualizat: 09 05. 2023, 11:29

Într-un discurs scurt, de maximum câteva minute, susținut în Piața Roșie, liderul de la Kremlin i-a felicitat pe comandanții „operațiunii militare speciale” a Rusiei, bazându-se pe „victoria” țării.  Mai mult, Vladimir Putin a susținut, într-o alocuțiune-  ruptă parcă de realitatea din teren – că Rusia se apără împotriva „terorismului internațional” și că își va „apăra cetățenii.”

Reamintim că Piaţa Roşie din Moscova găzduieşte marţi parada de 9 Mai, un eveniment care marchează cea de-a 78-a aniversare a victoriei asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, pe care ruşii îl numesc „Marele Război pentru Apărarea Patriei.” Parada are loc în condiţii de securitate sporită, după incidentele cu drone inclusiv asupra Kremlinului.

Ceremonia de Ziua Victoriei, altădată organizată cu mare fast de Vladimir Putin și oamenii lui pe data de 9 mai, a arătat diferit anul acesta, fără festivități pompoase în care liderul de la Kremlin obișnuia să-și etaleze măreția. Parada, altădată un simbol al reafirmării conducerii de la Kremlin, a durat anul acesta în jur de 45 de minute.

Autoritățile ruse au motivat decizia de a renunța la paradele pompoase de altădată prin riscurile de securitate și posibilitatea unor „atacuri ale forțelor pro-ucrainene.”

Paradoxul din discursul lui Putin

Președintele Vladimir Putin a deschis marți, în Piața Roșie din Moscova, parada de Ziua Victoriei în Rusia, o celebrare bombastică a victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste, umbrită însă, în actualul context, de eșecurile militare din Ucraina, potrivit informațiilor transmise de agenția AFP.

În discursul său, Putin a acuzat alte țări că încearcă să „șteargă memoria adevăraților eroi” prin distrugerea monumentelor comemorative ale luptătorilor și generalilor sovietici. Țarul rus spune că acestea „creează un adevărat cult al nazismului.”

„Ei încercau să anuleze rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial și să destabilizeze sistemul de securitate internațională și dreptul internațional și încearcă să suprime. (…) În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, strămoșii noștri au dovedit că nu există nimic mai puternic decât dragostea noastră pentru Patrie, pentru Rusia, pentru armata noastră, pentru victorie”, și-a încheiat Putin discursul, înainte de intonarea imnului Rusiei.

„Toată lumea se roagă pentru voi”, le-s mai spus Putin soldaţilor adunaţi în Piaţa Roşie. „Bătăliile care decid soarta patriei noastre au devenit întotdeauna naţionale şi sfinte”, a mai declarat el în fața rușilor, afirmând că, în prezent, un „război adevărat” este purtat împotriva ţării, deşi Rusia îşi doreşte „un viitor paşnic.”

9 mai este o zi cu triplă semnificaţie

  • Independența României, sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial – Ziua Victoriei şi Ziua Europei
  • La 9 mai 1877, România îşi cucerea statutul de stat independent şi devenea un garant al menținerii status-quo-ului în această regiune, rol pe care continuă să-l joace şi în prezent, alături de partenerii din UE şi NATO.
  • Ziua Europei. Uniunea Europeană sărbătorește pe 9 mai pacea durabilă între membrii săi care a urmat sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945.
  • 9 mai, Ziua Victoriei – Rusia îşi marchează victoria asupra Germaniei naziste printr-o paradă militară anuală.

Ursula von der Leyen, la cea de-a cincea vizită în Ucraina

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va deplasa marţi la Kiev pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat luni purtătorul său de cuvânt.

Cea de-a cincea vizită efectuată de președinta Comisiei Europene în Ucraina de când Rusia a lansat o invazie la scară largă în această țară, în februarie 2022, are loc la o dată simbolică pentru Europa.

Ucraina a fost desemnată anul trecut drept țară candidată la aderarea la UE şi așteaptă o evaluare din partea Comisiei pentru a stabili dacă eforturile sale de reformă sunt suficiente pentru a începe negocierile oficiale.

Zelenski: ”Nu vom uita niciodată contribuția poporului ucrainean la victoria asupra nazismului

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că ”Rusia va fi învinsă așa cum a fost învins nazismul.” Totodată, președintele ucrainean a propus ca 8 mai să fie Ziua Comemorării și a Victoriei asupra nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial.

”Nu vom uita niciodată contribuția poporului ucrainean la victoria asupra nazismului și nu vom permite nimănui să șteargă rolul ucrainenilor în această victorie”, a spus luni președintele Zelenski.

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | De ce îl sperie Ziua Victoriei pe Vladimir Putin. Analist: „Celebrările din acest an sunt și un mesaj trimis către Occident”