Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Sindicaliştii din Poliţie şi polițiștii din penitenciare protestează în faţa Ministerului Muncii

VIDEO | Sindicaliştii din Poliţie şi polițiștii din penitenciare protestează în faţa Ministerului Muncii

Galerie Foto 25

Sindicatul Poliţiştilor Europeni (EUROPOL) şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare (SNPP) organizează miting de protest la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Solicitările poliţiştilor şi ale poliţiştilor de penitenciare sunt: acordarea integrală a diferenţelor salariale restante (Legea 153/2017); actualizarea normelor legale de hrană şi echipare cuvenite; actualizarea cuantumurilor drepturilor plafonate începând cu anul 2010; actualizarea salariului de grad plafonat la valoarea de acum 13 ani; indexarea pensiilor militare şi a salariilor, corelat cu inflaţia reală precum şi completarea legii bugetului de stat cu sumele necesare.

Protestul are loc în fața Ministerului Muncii, unde sindicaliștii din Poliție au blocat traficul rutier, aceștia traversând strada continuu.

”Cu toate că la 1 ianuarie 2022 perioada de implementare etapizată a legii-cadru ar fi trebuit să ajungă la final asigurând eliminarea inechităţilor salariale, aproape de finalul anului 2022, Guvernul României menţine suspendarea legii şi decide neplata diferenţelor salariale restante.  În ’compensaţie’ guvernanţii s-au preocupat pentru acordarea de majorări salariale demnitarilor şi primarilor, dar pentru poliţişti şi poliţişti de penitenciare au întrerupt aplicarea legii-cadru la jumătatea perioadei de implementare şi au menţinut plafonate normele de hrană precum şi alte drepturi deşi legislaţia obliga la actualizarea cuantumurilor acestora pe baza evoluţiei preţurilor, adăugând ameninţarea eliminării pensiilor militare”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de cele două sindicate.

Recomandarea video

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit