VIDEO | Sonia Argint la ”Fain & Simplu”: ”Știu că există șanse să influențez și alte femei”
This browser does not support the video element.
Sonia Argint, prezentatoare de televiziune și sora lui Tiberiu Argint, a fost invitată la podcastul ”Fain&Simplu” cu Mihai Morar. Cu acest prilej, Sonia a vorbit despre viața sa de după divorț, dar și despre cum vârsta de 40 de ani a venit cu liniște și încredere în forțele proprii.
Sonia a povestit cum a trebuit să își reorganizeze viața total după ce a divorțat, dar și despre cum ai nevoie de timp atunci când treci prin așa ceva.
”Această distanță de doi ani de la decizia finală în acte și până la anunțul public, a fost o perioadă pe care mi-am dorit să o iau și în care să îmi dau seama, cu adevărat, cum îmi este. Pentru că nu poți, într-o lună de la divorț, să știi dacă ți-e bine sau nu. Nu poți să îți dai seama în jumătate de an, dacă ai luat, cu adevărat, decizia cea bună. Ai nevoie de timp. Ai nevoie să te așezi tu înapoi în viața ta, să te repoziționezi, să o iei, într-un fel, de la capăt, în multe lucruri.
Eu mi-am reorganizat, în aștia doi ani, viața aproape total, în sensul în care am devenit aproape sută la sută autonomă. Tot ce ține de gestionarea unui cămin, nu că înainte ar fi fost altfel, pentru că tot eu eram principala organizatoare, dar acum chiar știu că totul depinde de mine acasă și că eu trebuie să decid”, a spus Sonia Argint.
”Divorțul este punctul final”
De asemenea, aceasta a explicat de ce a preferat să aștepte doi ani de la pronunțarea divorțului, până la anunțul public al despărțirii de fostul soț.
”Am stat doi ani până să anunț pentru că sunt foarte conștientă că în momentul în care vii și spui oamenilor că ai divorțat, și nu am divorțat dintr-un punct care din exterior părea că este nasol, ba chiar din contră. Din exterior, toată lumea credea wow, it’s the perfect life, a înebunit? Și în momentul în care vii și spui chestia asta, când spui că tu, ca femeie ai luat o astfel de decizie, știu că există șanse să influențez și alte femei și să dau de gândit și altor femei sau poate bărbați. Și voiam să o fac într-un mod în care să nu induc cumva ideea că la prima greutate de care dai, gata, îți iei bocceluța și ai plecat. Nu. Și în continuare nu spun că divorțul este soluția când lucrurile nu mai merg. Nu! Divorțul este punctul final, după ce ai trecut prin diverse etape, ai încercat o grămadă de lucruri și îți dai seama că nu se mai poate. ”
Urmăriți întregul podcast aici: