VIDEO| Sorin Grindeanu: „OMV va plăti taxa de solidaritate. Cred acest lucru”. Ce spune despre riscul ca OMV să renunțe la investiția din Marea Neagră
This browser does not support the video element.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că nu crede că OMV ar putea să renunțe la investiție de la Marea Neagră, în contextul plăţii taxei de solidaritate pentru companii. El a declarat că, în opinia sa, compania va plăti taxa de solidaritate, iar amendamentele votate de Camera Deputaților la legea privind contribuția de solidaritate pentru companiile din domeniul energiei nu vor fi, cel mai probabil, contestate.
Întrebat dacă crede că este posibil ca OMV să renunțe la investiția din Marea Neagră, Grindeanu spune că nu crede acest lucru, dar că ar vrea să discute problema de fond câtă vreme inclusiv la nivel european sunt aceste discuții și decizii de suprataxare pentru profiturile extraordinare obținute pe fondul crizei energetice de companiile din domeniu.
„Eu cred că e binevenită o reglementare de acest tip. Iar OMV, dincolo de investițiile pe care inclusiv contractul de privatizare a Petrom le prevede, nu cred că se poate abate de la așa ceva”, a precizat Grindeanu.
În ce privește comunicatul în care OMV susține că amendamentul votat miercuri de Camera Deputaților la proiectul de lege prin care se instituie contribuţia de solidaritate pentru companiile din domeniul energiei, Grindeanu spune că nu consideră acest lucru un „șantaj”.
”Proiectul de lege nu este definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial. Cu toate acestea, observăm că amendamentele introduse, cum ar fi aplicabilitatea retroactivă, încalcă principiile Constituției României.
Acest lucru este forte îngrijorător. Planurile noastre viitoare de investiții depind, printre altele, de un regim fiscal și de reglementare previzibil”, se arată în comunicatul transmis miercuri de OMV și citat de Agerpres.
„Nu aș privi în modul acesta (n.r. ca pe un șantaj) declarațiile OMV. Sigur că fiecare companie caută să-și maximizeze profitul. Pentru că nu suntem într-o perioadă de muncă patriotică sau în alte timpuri. Ei își doresc profit – și nu doar OMV-ul – ci orice companie”, a spus Grindeanu.
Întrebat dacă nu va pica la Curtea Constituțională acest amendament, având în vedere că e vorba de o impozitare retroactivă pe 2022, Grindeanu spune că, cel puțin până în momentul prezent, acesta nu a fost contestat.
„Nu cred că va fi contestat acest amendament. Doar dacă vor fi suficienți parlamentari care nu își doresc ca OMV-ul să fie suprataxat. Pe merit. Au făcut profituri extraordinare într-o perioadă în care, știm cu toții, am avut criză energetică. Dar să-i vedem pe cei care își asumă această contestație”, a adăugat ministrul Transporturilor.
Vicepremierul Grindeanu afirmă că, în opinia sa, OMV va plăti taxa de solidaritate pentru că „nu e sat fără câini”.
„Chiar cred acest lucru”, a subliniat Grindeanu.
OMV Petrom obligată să plătească 120 de milioane de euro la bugetul statului
Preşedintele ANAF, Lucian Heiuş, afirmă că inspectorii antifraudă urmează să emită decizia de impunere către compania OMV pentru suma de 581 de milioane de lei pe care aceasta trebuie să o achite către Fondul de Tranziţie Energetică.
”În urma verificărilor care au fost făcute s-a constatat că pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie anului trecut modul în care au calculat această contribuţie la Fondul de Tranziţie Energetică, care este altceva decât taxa de solidaritate, au fost câteva erori şi erorile s-au cumulat în 120 de milioane de euro”, explică şeful Fiscului, care se arată convins că OMV va plăti suma impusă.
Şeful ANAF a confirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Piteşti, informaţiile făcute publice de Profit.ro conform cărora Antifrauda a identificat şi a întocmit procesul-verbal de control, inspectorii fiscali urmând a emite decizia de impunere pentru suma de 581 de milioane de lei pe care OMV să o plătească pentru Fondul de Tranziţie Energetică.
”Antifrauda a identificat şi a şi întocmit deja procesul-verbal de control, urmează să fie făcută verificarea în documentare şi emisă decizia de impunere, 581 de milioane de lei, aproximativ 120 de milioane de euro pentru Fondul de Tranziţie Energetică. (…) În urma verificărilor care au fost făcute s-a constatat că pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie anului trecut modul în care au calculat această contribuţie la Fondul de Tranziţie Energetică, care este altceva decât taxa de solidaritate, au fost câteva erori şi erorile s-au cumulat în 120 de milioane de euro. Şi eu sunt convins că vor fi plătite”, a afirmat Lucian Heiuş.
Inspectorii Antifraudă aflaţi în control la compania de petrol şi gaze OMV Petrom au stabilit o sumă suplimentară de plată de 581,7 milioane lei (117,5 milioane euro la curs actual), rezultată din verificările vizând obligaţiile declarate în contul contribuţiei la Fondul de Tranziţie Energetică.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind taxa de solidaritate
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care se instituie contribuţia de solidaritate pentru societăţile care au activitate privind extracţia ţiţeiului, gazelor naturale, huilei, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute pentru rafinarea petrolului, introducând prevederi referitoare la determinarea ponderii în cifra de afaceri a acestor activităţi, relatează Agerpres.
Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu amendamente. Astfel, deputaţii au introdus prevederi prin care determinarea ponderii în cifra de afaceri a activităţilor privind extracţia ţiţeiului, gazelor naturale, huilei, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute pentru rafinarea petrolului se realizează prin includerea mai multor elemente.
Amendamentele au fost propuse de grupurile parlamentare PSD, PNL şi UDMR. Camera Deputaţilor este for decizional cu privire la acest proiect de lege.
Amendamentele introduse în propunerea legislativă
În cazul activităţii economice cu codul CAEN 0610 – „Extracţia ţiţeiului” determinarea ponderii în cifra de afaceri se realizează prin: 1. preţul de vânzare al acestor produse pentru cantităţile extrase de către contribuabil, ce au făcut obiectul vânzării în cursul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023 către persoane neafiliate; în cazul vânzării către persoane afiliate, se ia în considerare preţul de vânzare, dar nu mai puţin decât media preţurilor de vânzare către persoanele neafiliate din anul fiscal/exerciţiul financiar de referinţă; în situaţia în care nu există tranzacţii cu persoane neafiliate, se ia în considerare preţul de vânzare, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor la bursă în anul fiscal/exerciţiul financiar de referinţă; 2. media preţurilor prevăzute la punctul anterior, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor la bursă din anul fiscal/exerciţiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantităţile extrase de către contribuabil şi aflate la sfârşitul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023 în patrimoniul contribuabilului;3. media preţurilor prevăzute la primul punct, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor la bursă din anul fiscal/exerciţiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantităţile extrase de către contribuabil şi utilizate ca materie primă în cursul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023.
În cazul activităţii economice cu codul CAEN 0620 – „Extracţia gazelor naturale”, determinarea ponderii în cifra de afaceri se realizează ţinând cont de: 1. preţul de vânzare al gazelor naturale, pentru cantităţile de gaze naturale extrase de către contribuabil, ce au făcut obiectul vânzării în cursul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023, către persoane neafiliate, iar în cazul vânzării către persoane afiliate, se ia în considerare preţul de vânzare, dar nu mai puţin decât media preţurilor de vânzare către persoanele neafiliate din anul fiscal/exerciţiul financiar de referinţă (dacă nu există tranzacţii cu persoane neafiliate, se ia în considerare preţul de vânzare, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor la bursa de la Viena în anul fiscal/exerciţiul financiar de referinţă); 2. media preţurilor prevăzute la pct 1, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor gazelor naturale la bursa de la Viena din anul fiscal/exerciţiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantităţile de gaze naturale extrase de către contribuabil şi aflate la sfârşitul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023, în patrimoniul contribuabilului;3. media preţurilor prevăzute la pct.1, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor gazelor naturale la bursa de la Viena din anul fiscal/exerciţiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantităţile de gaze naturale extrase de către contribuabil şi utilizate ca materie primă şi/sau pentru consumul propriu în cursul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023.
În cazul activităţii economice cu codul CAEN 1920 – „Fabricarea produselor obţinute prin rafinarea petrolului” se are în vedere: 1. preţul de vânzare al produselor obţinute prin rafinarea petrolului, pentru cantităţile de produse obţinute prin rafinarea petrolului de către contribuabil, ce au făcut obiectul vânzării în cursul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023, către persoane neafiliate; în cazul vânzării către persoane afiliate, se ia în considerare preţul de vânzare, dar nu mai puţin decât media preţurilor de vânzare către persoanele neafiliate din anul fiscal/exerciţiul financiar de referinţă; în situaţia în care nu există tranzacţii cu persoane neafiliate, se ia în considerare preţul de vânzare, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor Platts Mediteranean în anul fiscal/exerciţiul financiar de referinţă; 2. media preţurilor prevăzute la pct.1, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor produselor obţinute prin rafinarea petrolului Platts Mediteranean din anul fiscal/exerciţiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantităţile de produse obţinute prin rafinarea petrolului de către contribuabil şi aflate la sfârşitul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023, în patrimoniul contribuabilului; 3. media preţurilor prevăzute la pct.1, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor produselor obţinute prin rafinarea petrolului Platts Mediteranean din anul fiscal/exerciţiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantităţile de produse obţinute prin rafinarea petrolului de către contribuabil şi utilizate ca materie primă şi/sau pentru consumul propriu în cursul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023; 4. tariful serviciilor prestate în cursul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023.