Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Tehnică militară de ultimă generație, la Romaero

VIDEO | Tehnică militară de ultimă generație, la Romaero

Galerie Foto 9
Sursa foto: Bogdan PANTILIMON, Statul Major al Forţelor Aeriene

La Romaero, a început expoziția Black Sea Defense and Aerospace, după o pauză de 4 ani. România și-a expus în fața publicului cele mai noi și mai performante arme și aparate de luptă.

La eveniment participă expozanți din mai multe țări, dar și tineri care au avut ocazia să își expună proiectele inovative care urmează să fie implementate.

Totodată, Academia Forțelor Terestre a adus un alt poligon virtual, prin intermediul căreia studenții se antrenează pentru pregătirea liniei de ochire și se obișnuiesc cu tragerea. Ulterior, în teren, aceștia exersează mânuirea armei pentru o tragere cât mai eficientă.

Printre expozanți se numără și producători de arme, care au explicat pas cu pas componentele acestora. Printre acestea s-a aflat și o armă aflată în prototip industrial, care se încarcă automat și se poate regla manual. Aceasta are o greutate de 4 kg, fără aparatul de ochire și poate trage 700 de focuri pe minut. În acest moment, există 6 astfel de exemplare.

În atenția publicului s-a aflat și muniția termobarică, un tun fără recul cu calibrul de 73 de mm. Lotivura termobarică produsă de Romarm este o noutate pe plan mondial din perspectiva faptului că este pentru prima dată când se combină cele două efecte.

Printre de aparatele de luptă se află și elicopterul Puma LRM de cercetare și salvare, care a fost utilizat și în Mali. Elicopterul este multi-rol și poate fi folosit atât pentru transportul răniților, cât și pe partea de escortă, pentru trupe, misiunile de salvare și căutare pe mare.

La rândul lor, producători americanii au adus cele mai puternice mașini de luptă: de la celebrele tancuri M1A2 Abrams, la simulatoarele pentru avioanele de vânătoare F35. Însă nici România nu s-a lăsat mai prejos, Romarm își expune transportatoarele blindate.

De departe, vedetele acestui expoziții sunt roboții Serviciului Român de Informații. Robo-cățelul poate fi utilizat în misiunile de cercetare, în special de Brigada Antiteroristă pentru că atunci când au misiuni pot trimite cățelul să mapeze locurile.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein