VIDEO | Toate stilourile președinților. Emil Constantinescu, din nou, la Cotroceni: „Nu am scris niciodată la mașină sau la computer!”
This browser does not support the video element.
Emil Constantinescu, fostul președinte al României, a fost prezent la Muzeul Național Cotroceni, acolo unde a avut loc deschiderea vernisajul expoziției „Stilouri românești, instrumente de scris și manuscrise ale șefilor de stat și ale scriitorilor români”, o colecție marca Petre Crăciun. Cel care a condus România în mandatul 1996- 2000, este astăzi un colecționar de stilouri și un om rămas fidel pentru întotdeauna scrisului de mână, într-o perioadă ne tehnologizăm mai mult cu fiecare zi.
În plus, stiloul cu care a semnat toate documentele oficiale în timpul mandatului de președinte poate fi admirat în vitrina de la Muzeul Național Cotroceni, alături de o filă scrisă de mână zilele acestea, special pentru expoziție.
„Este pentru mine o bucurie să revin în acest muzeu și chiar în acest loc de care mă leagă foarte multe amintiri”, a declarat fostul președinte, pentru care participarea la expoziția de la muzeul Național Cotroceni a fost și un bun prilej de a-și aminti de locul în care a ocupat cea mai înaltă funcție din stat pentru patru ani.
„Astăzi, sunt tot mai puțini oameni care citesc cărți și care scriu manuscrise”
Emil Constantinescu a povestit despre bucuria întâlnirii cu Petre Crăciun, pe care l-a sprijinit în realizarea aceestui demers. Fostul președinte a mărturisit că a scris toată viața, până în acest moment, numai cu stiloul.
„Datorez bucuria acestei seri unei vizite pe care domnul Petre Crăciun a făcut-o la Institutul de studii avansate pentru cultura și civilizația Levantului pe care l-am format și pe care îl conduc. Când mi s-a cerut această întrevedere, am văzut în domnul Petre Crăciun ceea ce știți și dumneavoastră. Este un scriitor, un istoric și un colecționar.
Împărtășesc aceste trei preocupări, așa că m-am bucurat să-l primesc. A făcut o vizită și la tezaur și la bibliotecă, pentru că mi-am donat o mare parte din cărți, din obiectele care s-au adunat, le-am donat acestui institut, ca un fel de muzeu. Am scris toată viața, până în acest moment, numai cu stiloul.
Nu am scris niciodată, nici la mașina de scris, nici la computer. Astăzi sunt tot mai puțini oameni care citesc cărți și care scriu manuscrise. Asta înseamnă că noi suntem un fel de supraviețuitori. Dacă mă uit în urmă în viața mea, cred că am citit zeci de mii de cărți și am scris zeci de mii de pagini. Și peste tot unde am avut biroul am fost înconjurat de cărți și de manuscrise”, a povestit fostul președinte.
Stilouri cu iz de istorie. De la Marin Preda la Marius Tucă
De la Marin Preda, Regele Mihai I, Nichita Stănescu, Emil Constantinescu, Ion Iliescu, Ion Cristoiu, Marius Tucă până la Mark Twain, Antoine de Saint-Exupery, Charles Dickens, Frații Grimm – vizitatorul poate admira la Muzeul Național Cotroceni o superbă colecție de stilouri și manuscrise, fiecare purtându-ne într-o anumită perioadă a istoriei.
Sunt expuse peste 70 de modele ale stilourilor românești produse în a doua parte a secolului trecut la „Flamura Roșie” Sibiu (Flaro), la Întreprinderea de Industrie Județeană „Archimet” Sibiu, la Întreprinderea „Chimica” Cluj sau la Întreprinderea „Drum Nou” București.
Toate stilourile președinților
- Stiloul ”Montblanc 146 Silver” care i-a aparținut și cu care a semnat documente oficiale președintele Ion Iliescu
- Stiloul ”Montblanc 149”, cu care președintele Traian Băsescu a semnat documente oficiale.
- Stilou „Pelikan Wall Street Limited edition nr.3430/4500” care îi aparține președintelui Emil Constantinescu, cu care a semnat documentele oficiale.
- Stilou dedicat președintelui României, Klaus Iohannis, la Consiliul Uniunii Europene, 2019 – (Producător autohton, Poenari)
Ce se mai poate vedea la expoziția de stilouri și manuscrise de la Muzeul Național Cotroceni
Expoziţia va rămâne deschisă până la 17 decembrie, în cadrul turului complet al muzeului sau în cadrul turului expoziţional, de marţi până duminică, în intervalul orar 9:00-17.00.
- De un mare interes vor fi exponatele (stilouri, manuscrise sau dedicații) aparținând unor mari scriitori, precum: Emil Gârleanu, Tudor Vianu, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Nina Cassian, Zaharia Stancu, Constanța Buzea, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Radu Beligan (trei caiete manuscris), Petru Vintilă, Gheorghe Tomozei, Mircea Sîntimbreanu, Nicolae Manolescu, Ana Blandiana, Alex. Ștefănescu, Ion Hobana, Virgil Carianopol, Varujan Vosganian, Mircea Cărtărescu, Spiridon Vangheli, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Arcadie Suceveanu, Ion Hadîrcă ș.a.
- Mai puteți vedea stilouri cu care au scris autorii contemporani: Ioan Aurel-Pop, Ștefan Mitroi, Ion Cristoiu, Marius Tucă, Petre Crăciun, Nicolae Rotaru, Passionaria Stoicescu, Michael Haulică, Răzvan Voncu, Horia Gârbea, Francisca Stoenescu, Adrian G. Săhlean, Alexandru Plăcintă, Marcel Manea.
- Un punct de atracție îl reprezintă stilourile dedicate de unele mari firme internaționale de stilouri unor personalități sau României: Ilie Năstase (Montegrappa), Regele Mihai I (Pelikan), „România – U.E. 2007” (Montegrappa).
- O vitrină este destinată stilourilor dedicate unor mari scriitori universali: Fyodor Dostoevsky, Virginia Wolf , Mark Twain, Carlo Collodi, Antoine de Saint-Exupery, Rudyard Kipling, Charles Dickens, Frații Grimm sau stiloul realizat de artistul italian Cleto Munari în cinstea laureatului Premiului Nobel pentru Literatură din anul 1986, scriitorul nigerian Wole Soyinka.
Petre Crăciun, autorul volumului „Istoria și catalogul stilourilor românești”, este scriitor, istoric și colecționar
A publicat 25 de volume de literatură pentru copii, semnând o monumentală ediție care cuprinde un număr impresionant de basme culte – ”100 de basme și povești. Odaia fericirii”.
„Este o mare bucurie pentru mine, în calitate de scriitor dar și de colecționar, că am reușit să adun într-un singur spațiu expositional, toată producția românească de stilouri, dar și teme total noi și extrem de spectaculoase, cum ar fi instrumentele de scris și documente olografe ale șefilor de stat din România și, nu în ultimul rând, o multitudine de manuscrise valoroase și instrumente de scris care au aparținut scriitorilor români de ambele maluri ale Prutului.
Avem, cu alte cuvinte, întrunită o triadă care se poate rezuma la cuvintele: industria instrumentelor de scris, cultură, autoritate”, a declarat colecționarul, istoricul și scriitorul Patre Crăciun.
CITIȚI ȘI: