(VIDEO) Torpila Apocalipsei (DOCUMENTAR)

Din anul 2015, se vorbește despre existența unei așa zise „torpilă a Apocalipsei”. Această armă, numită Kanyon de Pentagon şi „Sistem Oceanic Multirol Status-6“ de ruşi a fost depistată într-o filmare „indiscretă“ a televiziunii ruse din noiembrie 2015. Potrivit documentului apărut la TV, arma e proiectată „să distrugă instalaţiile economice importante ale inamicului în zonele de coastă şi să asigure devastarea teritoriului ţării inamice prin contaminarea radioactivă a unor regiuni întinse, care ar deveni astfel inutilizabile pe termen lung pentru scopuri militare, economice sau orice alte activități”.

La vremea respectivă, Kremlinul a ţinut să „confirme“ că a fost vorba de o scurgere de informaţii. În anul 2016, au apărut informații referitoare la o torpilă nucleară. Analiști apreciau atunci, că, din cauza limitărilor tehnice existente în prezent în Rusia, industria de apărare rusească nu va putea pune la punct „torpila Apocalipsei“ înainte de 2025. Cert este că informaţiile despre torpila nucleară Kanyon au depăşit faza speculaţiilor, iar existenţa ei este certificată într-un document oficial al Pentagonului, datat din ianuarie 2018, ea fiind listată ca parte a arsenalului nuclear submarin al Rusiei.

Torpila nucleară Kanyon este un vehicul subacvatic autonom cu rază foarte lungă de acțiune, de aproximativ 10.000 kilometri, cu o adâncime maximă de operare de 1.000 de metri și cu o viteză ce poate atinge 185 de kilometri pe oră. Însă, ce îi dă denumirea de „Torpila Apocalipsei” este încărcătura pe care o are, adică o bombă termonucleară cu o putere de 100 de megatone. Și dacă ar fi să facem o comparație, bomba atomică de la Hiroshima avea 16 kilotone, echivalentul a 16.000 de tone trinitrotoluen. Torpila Kanyon ar avea echivalentul a 100.000.000 de tone de trinitrotoluen, adică de peste 6.000 de ori cât cea de la Hiroshima.

Raza de acţiune şi încărcătura torpilei Kanyon sunt mult mai mari decât în cazul torpilelor convenţionale aflate în uz în prezent. Potrivit expertului în armament submarin H.I. Sutton, torpila Kanyon are o lungime de 24 de metri şi un diametru de 1,67 metri, ceea ce înseamnă că e de două ori mai mare decât racheta balistică rusească cu lansare de pe submarine. De asemenea, Sutton e de părere că „torpila Apocalipsei“ are propulsie nucleară, ceea ce îi permite să atingă viteze foarte mari. „Torpila Apocalipsei“ e proiectată pentru a ataca oraşe de coastă, baze navale sau porturi.

Explozia uriaşei bombe ar genera şi un tsunami artificial, care ar inunda regiunile de coastă din apropierea punctului de impact, aducând o contaminare radioactivă puternică odată cu valul de apă care avansează dinspre coastă spre interior. Se vorbeşte despre contaminare radioactivă în condiţiile în care Kanyon poartă o bombă termonucleară, considerată o bombă „curată“? Pentru că, spre a face arma şi mai diabolică, focosul ar fi „condimentat“ cu izotopul Cobalt-60, care este extrem de radioactiv. Astfel, zonele contaminate de un tsunami care ar urma exploziei, ar deveni de nelocuit pentru 100 de ani.

Potrivit rapoartelor serviciilor de informaţii, Marina Rusă a testat lansarea torpilei Kanyon de pe un submarin din clasa Sarov. Acest tip de submarin cu o construcţie unică nu are tuburi lanstorpilă proprii, ci poartă torpilele sau „vehiculele subacvatice autonome“, cum este Kanyon, ataşate în exteriorul cocii. Alte rapoarte sugerau însă că platforma de lansare pentru „torpila Apocalipsei“ va fi cel mai probabil noul submarin nuclear Habarovsk, care pare a fi construit special pentru acest scop: nu are o cocă presurizată unică, ci una împărţită în două, spaţiul central fiind eliberat pentru a găzdui şase tuburi lanstorpilă uriaşe, potrivite pentru torpilele Kanyon, care vor fi lansate orizontal, în apă.

Cel mai mare pericol vine însă din faptul că torpila Kanyon este una dintre armele ruseşti capabile să evite sistemele americane de apărare antirachetă, în special sistemul GBI (Ground-Based Interceptor), ale cărui baterii de rachete sunt amplasate în Alaska şi California. Deşi sistemul GBI a fost proiectat pentru a intercepta un număr limitat de rachete balistice intercontinentale, care ar putea fi eventual lansate de ţări „ostile“ precum Iranul sau Coreea de Nord, Rusia vrea să arate extrem de clar că poate străpunge liniile de apărare antirachetă americane, chiar dacă acestea ar fi întărite pentru a face faţă unui arsenal nuclear mult superior celui din ţările menţionate.

Bomba țarului însă este cea mai puternică armă nucleară construită și detonată vreodată. A fost o bombă cu hidrogen în 3 stadii – fisiune – fuziune – fisiune – , fabricată de Uniunea Sovietică sub numele oficial de RDS-220, numele de cod fiind Ivan. Proiectul inițial prevedea o putere echivalentă de 100 megatone TNT, redusă mai apoi la 50 megatone, pentru limitarea contaminării radioactive. A fost detonată în data de 30 octombrie 1961, în arhipelagul Novaia Zemlia. În apropierea zonei, geamurile s-au spart din cauza puterii mari pe care o avea. Scopul ei a fost doar demonstrarea capacității tehnologiilor militare ale URSS; s-a construit un singur exemplar, cea detonată, iar o machetă se află în prezent la Muzeul armelor nucleare rusești din Sarov. Bomba a avut masa de 27 tone, și era de forma unui cilindru lung de 8 metri având diametrul de 2,1 metri.

Este una din cele mai „curate” bombe atomice create vreodată, 97% din energia ei fiind dată de reacția de fuziune nucleară. Bomba a fost lansată dintr-un bombardier Tu-95V special modificat pentru a o putea transporta și acoperit pentru protecție cu o vopsea specială reflectorizantă.

A fost lansată de la altitudinea de 10500 m și a detonat la 4000 m deasupra solului la 188 secunde de la lansare. Pentru a-i încetini căderea s-a folosit o parașută de 800 kg, dând astfel timp avionului să se îndepărteze suficient. Lumina exploziei a fost atât de puternică încât a fost zărită de la 1000 km distanță. Ciuperca atomică s-a ridicat la 64 km înălțime și a avut un diametru de 30–40 km. Toate clădirile din Severnâi au fost distruse.

La sute de kilometri distanță casele din lemn au fost distruse și cele din cărămidă și-au pierdut acoperișurile, ferestrele și ușile. Comunicațiile radio au fost întrerupte timp de aproape o oră. Explozia a putut fi văzută și simțită până în Finlanda, spărgând și geamuri. Undele de șoc atmosferice au făcut inconjurul planetei de 3 ori. Oamenii care s-ar fi aflat la mai puțin de 100 km ar fi suferit arsuri de gradul 3. Căldura s-a simțit până la 270 km. Șocul seismic a măsurat 5-5,25 grade pe scara Richter. SUA au estimat inițial puterea bombei la 57 megatone, cifră preluată și de Hrușciov în memoriile sale. După 1991 această cifră a fost revizuită la 50 megatone conform documentelor sovietice.

Există și o altă armă devastatoare. Aceasta a fost numită Poseidon. Poseidon este menită să „inunde oraşele de coastă americane cu valuri uriaşe radioactive”, a avertizat în noiembrie 2020 secretarul de stat adjunct de atunci al SUA, Christopher A. Ford. Conform blogului militar Foxtrot Alpha, detonarea unei astfel de torpile sub Golden Gate din San Francisco are potenţialul de a ucide şi răni peste o jumătate de milion de oameni. Mai mult, norul de radiaţie produs ar ajunge spre nord până în statul Nevada. Deşi această armă pare impresionantă, ea nu este mai periculoasă decât actualele rachete intercontinentale.