VIDEO | Trupele ruse ar fi deschis focul împotriva unor protestatari pașnici, în Herson
Trupele ruse sunt acuzate că au folosit grenade și au tras cu arme pentru a dispersa participanții la un miting pașnic, în Herson.
Conform unui videoclip postat de Sky News, din spatele norilor de fum răsună bubuituri puternice și focuri de armă.
„Forțele de securitate ruse au alergat, au început să arunce grenade în mulțime și să tragă”, a declarat serviciul de presă al forțelor armate ucrainene într-un comunicat.
Se pare că cel puțin o persoană a fost rănită, dar nu este clar modul în care s-a întâmplat acest lucru.
Jurnalistul Max Seddon, de la Financial Times, a scris pe Twitter despre incident, spunând: „Trupele ruse au deschis focul asupra unei mulțimi pașnice din Herson, unde au avut loc proteste de când orașul a fost capturat”
Iar jurnalistul Wall Street Yaroslav Trofimov a postat pe Twitter un videoclip în care se presupune că apar oameni răniți de împușcături.
Videoclipurile nu au putut fi verificate din surse independente, precizează Sky News.
Duminică, un videoclip transmis de Reuters a arătat zeci de protestatari, unii înveliți în steagul Ucrainei, scandând „Du-te acasă” în limba rusă către două vehicule militare cu marcaje rusești.
Orașul Herson, care are aproximativ 250.000 de locuitori, a fost primul mare centru urban care a căzut în mâinile trupelor ruse după ce acestea au invadat Ucraina pe 24 februarie.
De atunci, grupuri de localnici au organizat cu regularitate mitinguri, protestând împotriva ocupației și arătându-și sprijinul pentru guvernul de la Kiev, fluturând steaguri ucrainene.
La începutul acestei luni, autoritățile ucrainene au declarat că membrii Gărzii Naționale a Rusiei au reținut peste 400 de persoane în regiunea Herson pentru că au protestat împotriva ocupației.
Ucraina a acuzat Rusia că încearcă să creeze un stat polițienesc acolo.