VIDEO | Un milionar a primit un dolar de la un copil care a crezut că este om al străzii. Reacția acestuia este fabuloasă!
Un milionar a primit un dolar de la un copil care a crezut că este om al străzii! Bărbatul din orașul american Baton Rouge, în statul Louisiana, a avut parte de o surpriză colosală atunci când un băiețel l-a confundat cu un om al străzii.
”Alarma de incendiu a izbucnit în complexul unde (Matt) avea apartamentul. Așa că Matt a sărit din pat și a luat-o la goană pe scări, ca să descopere că nu era niciun incendiu. Dar, pentru că tot se trezise și, chiar dacă purta haine nepotrivite și șifonate, Matt a decis să meargă să bea o cafea”, spune Steve Hartman, corespondent CBS.â
Bărbatul a rămas pentru câteva secunde în fața cafenelei, sub streașină. În aceste momete, un băiat de numai 9 ani -a îndreptat spre el și i-a oferit un dolar.
”Am început să fac ochi încet și, la un moment dat, am văzut un puști, cam de înălțimea mea, că vine spre mine. Mi-a arătat o hârtie de un dolar și am rămas fără cuvinte”, a povestit Matt Busbice.
”Mereu am vrut să ajut o persoană fără adăpost și, în sfârșit, am avut ocazia”, a spus Kelvin.
Băiatul spune că abia primise banii, drept răsplată pentru notele bune obţinute la școală. Matt a fost atât de surprins de gestul copilului încât l-a invitat la o gustare. În plus, i-a spus lui Kelvin că poate lua orice îşi dorește din magazinul lui cu articole sportive, inclusiv o bicicletă. Puștiul s-a bucurat, dar spune că țelul său era altul.
Întrebat de către reporter ce își dorea să obțină atunci când a oferit banii, copilul a răspuns simplu: bucurie.
”Când oferi ceva, o să primești mai mult… Nu aveam gândirea asta când eram copil. Dacă răspândim modul acesta de a gândi, totul se va schimba”, a precizat Matt Busbice.