VIDEO | Un pasager român, care a supraviețuit accidentului de autocar din Slovenia, a spus ce făcea șoferul înainte de tragedie. „Două secunde a durat totul”
This browser does not support the video element.
Un pasager român, din județul Bihor, care a supraviețuit accidentului de autocar din Slovenia, a povestit pentru presa locală bihoreană ce s-a întamplat în momentul tragediei, în urma căreia trei persoane au murit și alte patru au fost rănite.
„Majoritatea dormea când s-a produs accidentul. Șoferul a ațipit și a ieșit de pe autostradă. Două secunde a durat totul”, este mărturia bihoreanului aflat în autocar.
Și el a fost rănit, la o mână, dar viața nu i-a fost pusă în pericol.
„Eu am fost printre primii care au încercat să spargă parbrizul, să putem să ne evacuăm. Am fost rănit ușor, cu tăieturi de la sticlă. Sunt ușor lovit la mâna dreaptă, dar cel mai important este că sunt în viață”, a mai spus bărbatul.
Potrivit acestuia, în autocar se aflau 25 de pasageri, toți români, și ar fi avut trei sau patru șoferi, care îi duceau în Italia.
Accidentul s-a petrecut, vineri dimineaţă, în jurul orei 05.00, pe autostrada A1 din Slovenia, între localităţile Garčiani şi Murska Sobota. În urma accidentului, trei români au murit, iar alţi patru au fost răniți și transportaţi la spital.
VIDEO – eBihoreanul.ro