VIDEO | Un protestatar a aruncat cu ouă spre regele Charles şi regina consoartă Camilla
Un protestatar a aruncat cu ouă spre regele Charles al III-lea şi regina consoartă Camilla, în timp ce aceștia se aflau în oraşul York pentru a inaugura o statuie a reginei Elizabeth II, relatează presa din Marea Britanie.
Filmările arată mai multe ouă care zboară pe lângă Majestatea Sa și se sparg pe pământ lângă el, în timp ce era întâmpinat de liderii orașului. Regele Charles s-a uitat scurt în jur pentru a vedea ouăle sparte, dar în rest abia dacă a reacționat.
Protestatarul arestat astăzi de poliție pentru că a aruncat cu ouă în Regele Charles și regina consoartă Camilla, este candidat al Partidului Verzilor și activist Extinction Rebellion, scrie Dailymail.
Patrick Thelwell a fost pus la pământ de patru ofițeri de poliție în timp ce țipa ”această țară a fost construită pe sângele sclavilor”. Între timp, martorii au strigat ”Dumezeu să îl salveze pe Rege” și ”Să-ți fie rușine”.
Incidentul are loc la doar o zi după ce fina lui Charles, Fiona Compton, a dezvăluit că ea și regele au vorbit despre nevoia de ”deschidere” atunci când discutau despre rolul istoric al Marii Britanii în comerțul cu sclavi.
Un protestatar a aruncat cu ouă spre regele Charles. Cine e Patrick Thelwell, cel care a aruncat cu ouă în Regele Charles
Într-o biografie online, Patrick Thelwell se laudă cu implicarea sa îndelungată în politica de stânga, care a început în 2015, când a făcut campanie pentru înlăturarea deputatului conservator Esther McVey. De asemenea, acesta a fost președinte al societății de grădinărit de la Universitatea din York și, pe un blog în care scrie în mod regulat despre schimbările climatice, spune că se pregătește să studieze pentru un doctorat în Dezvoltare Globală Interdisciplinară.