Prima pagină » Actualitate » FOTO – VIDEO | Klaus Iohannis, după vizita președintelui lituanian, Gitanas Nausėda: Susținem sancțiunile adoptate la adresa Rusiei

FOTO – VIDEO | Klaus Iohannis, după vizita președintelui lituanian, Gitanas Nausėda: Susținem sancțiunile adoptate la adresa Rusiei

Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit, vineri, la Palatul Cotroceni, pe omologul său lituanian, Gitanas Nausėda. 

UPDATE ora 12:50 – Klaus Iohannis: „Negocierile ar trebui să ducă la restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei. Susținem sancțiunile împotriva Rusiei”

Negocierile dintre Ucraina și Rusia ar trebui să aibă ca rezultat restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, a spus președintele Klaus Iohannis, la o declarație de presă comună cu omologul său lituanian, Gitanas Nausėda, aflat în vizită la București. El a mai spus că România susține sancțiunile adoptate împotriva Rusiei și că Republica Moldova are nevoie de sprijin financiar.

El a amintit de relația bilaterală „foarte bună” dintre România și Lituania, conform DIGI24.

Iohannis a spus că invazia Rusiei în Ucraina „a generat cea mai gravă criză de securitate din ultimele decenii, cu implicații multiple”.

„Am discutat modalitățile concrete în care putem sprijini, cât mai eficient, refugiații care au fugit din calea războiului, evidențiind eforturile complexe ale României, inclusiv hub-ul umanitar de la Suceava.

Am reiterat de asemenea faptul că România sprijină o anchetă amănunțită a Curții Penale Internaționale cu privire la toate crimele de război comise de trupele ruse”, a spus Iohannis.

„În ceea ce privește negocierile dintre Ucraina și Rusia, acestea ar trebui să aibă ca rezultat restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, singura variantă acceptabilă fiind o soluție conformă dreptului internațional și intereselor de securitate euroatlantică”, a continuat președintele.

„România susține consolidarea ansamblului de sancțiuni adoptate la adresa Rusiei și am pledat pentru continuarea coordonării cu partenerii și aliații noștri, în această direcție”, a spus el.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Întâlnirea dintre cei doi lideri a început vineri, la ora 11.00.

„Vizita Președintelui Republicii Lituania are loc în contextul dialogului politic susținut româno-lituanian și în vederea continuării coordonării strânse cu privire la situația de securitate cauzată de agresiunea ilegală a Rusiei în Ucraina”, conform unui comunicat de presă transmis de Administrația Prezidențială.

Cei doi șefi de stat vor aborda modalitățile de dezvoltare a cooperării bilaterale româno-lituaniene, cu accent pe dinamizarea schimburilor economice, pe valorificarea potențialului existent în domeniul digital și pe consolidarea securității energetice.

„De asemenea, cei doi președinți vor discuta despre măsurile pentru sprijinirea, în continuare, a Ucrainei și refugiaților ucraineni, consolidarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO și coordonarea pozițiilor în pregătirea Summitului NATO de la Madrid. Colaborarea la nivelul Uniunii Europene, precum și cea din formatele regionale București 9 și Inițiativa celor Trei Mări se vor afla, totodată, pe agenda de discuții. Președinții României și Lituaniei vor aborda și aspecte legate de sprijinul activ și cuprinzător de care are nevoie, în contextul actual, Republica Moldova”, menționează comunicatul de presă.

Tot vineri, președintele Lituaniei va avea întrevederi cu premierul Nicolae Ciucă și cu președintele Senatului, Florin Cîțu.

Joi, Klaus Iohannis s-a întâlnit cu președintele Germaniei

În cursul zilei de joi, o altă vizită importantă a avut loc la Cotroceni. Șeful statului român l-a primit pe Președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier.

„Discuțiile noastre au confirmat încă o dată că relația bilaterală dintre România și Germania este foarte puternică și are perspective dintre cele mai bune, în pofida perioadei actuale dificile. Am vorbit, în principal, despre situația gravă de securitate generată de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei și despre combaterea efectelor sale. Sunt necesare noi sancțiuni și continuarea demersurilor de izolare a Rusiei pentru a pune capăt invaziei, iar toate crimele de război comise de trupele ruse trebuie anchetate minuțios și pedepsite de justiția internațională. Am discutat și despre necesitatea acordării unui sprijin consistent pentru Chișinău, iar România și Germania au aceeași abordare – suntem alături de Republica Moldova”, a transmis, ulterior, Klaus Iohannis.

Citește și:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?